Antena 3 CNN Actualitate Institutul Cantacuzino a confirmat rujeola la cel de-al treilea copil decedat

Institutul Cantacuzino a confirmat rujeola la cel de-al treilea copil decedat

Institutul Cantacuzino a confirmat rujeola la cel de-al treilea copil decedat
Sursa foto: Foto: pixabay.com
22 Sep 2016   •   14:52

Institutul Cantacuzino a confirmat suspiciunea de rujeolă în cazul celui de-al treilea copil decedat, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Valentin Popescu, citat de news.ro.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, miercuri, că trei copii cu vârsta sub un an au murit şi alţi 675 au fost diagnosticaţi cu rujeolă în 23 de judeţe, în primele opt luni ale anului.

Până miercuri erau confirmate decesele din cauza rujeolei pentru doi dintre copiii decedaţi. În cazul celui de-al treilea existau suspiciuni că a decedat tot din cauza rujeolei, acestea fiind confirmate joi, în urma analizelor făcute de Institutul Cantacuzino.

Comparativ cu anul 2015, creşterea cazurilor de rujeolă este mai mult decât alarmantă, anul trecut fiind doar şapte cazuri confirmate de rujeolă şi niciun deces.

Ministerul Sănătăţii susţine că înmulţirea cazurilor de rujeolă de zeci de ori într-un an s-ar fi produs din cauza campaniilor împortiva vaccinării, în condiţiile în care, în ultimii doi ani, în România nu au existat probleme majore la aprovizionarea cu vaccinul ROR.

Cei trei copii care au decedat aveau sub un an, adică vârsta la care se efectuează imunizarea împotriva rujeolei cu vaccinul ROR.

“Aceşti copii au murit inutil şi fără sens. Într-o comunitate cu acoperire optimă a vaccinării, toţi copiii sub 1 an sunt protejaţi de aşa-numitul efect de protecţie de grup. Mai simplu, cei trei copii decedaţi ar fi putut fi protejaţi prin neapariţia rujeolei la copiii mai mari, trecuţi de vârsta de vaccinare, dacă aceştia ar fi fost vaccinaţi”, susţin oficialii MS. 

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close