Antena 3 CNN Actualitate Sindicatele sunt în alertă. Se întâlnesc de urgență să decidă cum vor protesta față de austeritate. BNS a informat deja CE

Sindicatele sunt în alertă. Se întâlnesc de urgență să decidă cum vor protesta față de austeritate. BNS a informat deja CE

G.M.
3 minute de citit Publicat la 11:26 27 Iun 2025 Modificat la 13:18 27 Iun 2025
protest BNS
Reprezentanții tuturor confederațiilor sindicale se vor întâlni luni dimineață ca să decidă planul de răspuns la măsurile de austeritate. FOTO: Facebook BNS

Reprezentanții tuturor confederațiilor sindicale se vor întâlni luni dimineață ca să decidă planul de răspuns la măsurile de austeritate pe care le vizează Guvernul. De altfel, vineri, BNS a înștiințat deja Comisia Europeană cu privire la proiectul de OUG cu tăierile de sporuri. Întâlnirea sindicaliștilor va avea loc luni la ora 8.30.

UPDATE 13.10 Sindicatul care îi reprezintă pe angajații de la APIA amenință cu proteste și chiar cu greva generală dacă se va reduce sporul pentru condiții vătămătoare.

Sindicaliștii anunță că vor sista activitatea în mod organizat, vor opri autorizarea cererilor de sprijin financiar 2024 de la plată și operarea documentelor aferente cererilor depuse în campania 2025.

De asemenea, amenință cu declanșarea de proteste ample și chiar cu grevă generală.

UPDATE 12.40 BNS a luat act de prevederile Programului de Guvernare dar mai ales de declarațiile premierului și a decis intrarea în stare de alertă în ceea ce privește intențiile de modificare a Codului Muncii și a legii dialogului social, anunță BNS. 

Ca urmare, vineri, BNS a decis ”intrarea în stare de alertă a organizației, având în vedere impactul major ce l-ar putea avea astfel de modificări legislative asupra angajaților, în special în absența unui dialog social real și a consultării cu partenerii sociali.”

”România are deja una dintre cele mai permisive legislații din lume privind concedierea salariaților, potrivit sindicaliștilor.

Chiar dacă înțelegem nevoia de a restabili echilibrele macroeconomice suntem profund îngrijorați de modul în care Guvernul înțelege să pregătească și să aplice reforma în acest sens. Sperăm totuși că actuala coaliție de guvernare pro-europeană își va reaminti prevederile art 151 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și nu va proceda la asumarea răspunderii în Parlament pe măsurile de reforme, lăsând loc și timp pentru o consultare reală a partenerilor sociali.

BNS susține cu fermitate eliminarea sinecurilor din administrația publică și din companiile de stat. Este un obiectiv legitim și necesar, iar dacă Guvernul României va acționa corect și consecvent în acest sens, vom susține astfel de măsuri, nu doar declarativ, ci printr-un sprijin activ și documentat.

Vedem un atac susținut asupra contractelor colective. Reamintim că întotdeauna un contract colectiv de muncă are două părți: angajator și reprezentanții angajaților. Respingem cu fermitate orice tentativă de amputare a unor drepturi din contractele colective de muncă în vigoare prin diverse soluții legislative aberante. Pentru eliminarea unor clauze abuzive, există soluția renegocierii între părțile semnatare ale acelor contracte. 

Cerem curățenie peste tot, dar nu vom accepta aplicarea selectivă a acestui principiu, în funcție de interese politice sau conjuncturale”, a comunicat BNS.

Știrea inițială

În ședința Comisiei de Dialog Social de vineri, reprezentanții sindicatelor au solicitat retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de OUG privind personalul plătit din fonduri publice, la propunerea vicepreședintelui BNS, Mircea Burlacu. Întrucât s-a a refuzat modificarea ordinii de zi și amânarea discutării proiectului, reprezentanții sindicatelor au dat curs propunerii BNS și au părăsit ședința în bloc.

De altfel, Blocul Național Sindical a înștiințat deja Comisia Europeană despre iminența adoptarea a acestei OUG, despre care susține că riscă să comită abuzuri. De asemenea, a fost informată inclusiv conducerea Confederației Europene a Sindicatelor pe acest subiect.

Federația Sanitas, care reprezintă angajații din Sănătate a făcut apel la unitate și acțiune a angajaților din sectoarele publice:

”Nici nu s-a instalat bine noul guvern și a început să taie sporurile și zilele de concediu.

Vor urma, cu siguranță și alte măsuri, din ce în ce mai restrictive, pentru că guvernul înțelege să echilibreze deficitul bugetar tot pe seama celor cu venituri mici, a celor care muncesc și duc greul sectoarelor publice. Nu se atinge, însă, de mulțimea de agenții și instituții care sunt ținute în viață pe bani grei, cu singurul scop de a asigura sinecurile oamenilor ”de casă”, a celor care trebuie să primească venituri sau privilegii, cu zero muncă.

Este momentul să ne unim și să ne apărăm drepturile. Dacă tăcem și rămânem împărțiți vom fi loviți pe rând, fiecare sector public va plăti prețul, iar noi toți vom avea de suferit.

Pentru a ajunge la guvernare ei au format alianța partidelor pro-democratice. E timpul să formăm și noi ”Alianța sindicatelor pro-normalitate și anti-sărăcie”.

Soluția este unitaea: doar împreună putem face față acestor atacuri asupra muncii noastre și a vieților noastre. Nu lăsați acest moment să treacă, haideți să luptăm pentru drepturile noastre, pentru salariile noastre, pentru locurile noastre de muncă!”, a transmis Sanitas pe Facebook.

 

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close