Antena 3 CNN Actualitate Întâlnirea Trump-Dragnea, verificare secretă. BNR a cerut PSD rapoarte despre plățile externe

Întâlnirea Trump-Dragnea, verificare secretă. BNR a cerut PSD rapoarte despre plățile externe

Întâlnirea Trump-Dragnea, verificare secretă. BNR a cerut PSD rapoarte despre plățile externe
Sursa foto: Foto: Facebook
de M.Z.    |    29 Dec 2017   •   11:50

PSD acuză BNR de imixtiune în treburile sale interne, după ce Banca Naţională i-a obligat pe social-democraţi să trimită rapoarte lunare cu toate plăţile externe efectuate. 

BNR spune că face totul în scop statistic, iar toate documentele primite sunt confidenţiale. 

Trezorierul PSD susţine că este pentru prima oară când partidului i se cer astfel de informaţii. Mai mult, PSD e singurul partid obligat să trimită astfel de informaţii către BNR. 

Banca Naţională le-a cerut social-democraţilor să trimită rapoarte lunare despre plăţile externe efectuate. Potrivit purtătorului de cuvânt al BNR, Partidul Social Democrat a înregistrat cele mai mari cheltuieli în urma vizitelor de lucru din străinătate şi de aceea a cerut datele plăţilor. 

Oficialul BNR, Dan Suciu, ezită însă să dea un răspuns concret în privinţa utilităţii acestor date. 

Prima solicitare BNR către PSD a fost făcută la începutul acestui an. Trezorierul PSD nu înţelege însă de ce banca a continuat să ceară informaţii în situaţia în care termenul limită pentru trimiterea raportului a fost aprilie 2017. 

BNR a precizat că are dreptul să ceară date şi informaţii statistice personelor juridice fără scop patrimonial, din care fac parte şi partidele politice. 

Potrivit presei americane, PSD ar fi plătit 100.000 de euro pentru vizita în SUA a lui Liviu Dragnea şi întâlnirea acestuia cu Donald Trump. 

Citiți și Premierul Grindeanu și șeful PSD Liviu Dragnea s-au întâlnit cu Donald Trump - GALERIE FOTO

×
Subiecte în articol: BNR PSD Liviu Dragnea Donald Trump Dan Suciu
Parteneri
Florin Piersic, primul mesaj de pe patul de spital
x close