Antena 3 CNN Actualitate Interceptările celebrului interlop Bebino, arestat pentru trafic de droguri. A fost prins de un ofițer sub acoperire DIICOT

Interceptările celebrului interlop Bebino, arestat pentru trafic de droguri. A fost prins de un ofițer sub acoperire DIICOT

Interceptări din dosarului interlopului Bebino, care au dus la arestarea lui pentru trafic de droguri. Acesta a fost înregistrat în momentul în care vorbește cu o altă persoană și stabilesc împreună detaliile unei tranzacții.

de Delia Bulgaru    |    25 Ian 2024   •   17:08

Interlopul Emil Marius Alecu, zis "Bebino”, șeful Clanului Sportivilor și un alt inculpat cu fost reținuți de procurorii DIICOT, iar Tribunalul București a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii DIICOT au dispus reţinerea a doi inculpaţi, recidivişti, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi complicitate la trafic de droguri de mare risc, după ce ar fi vândut cocaină.

Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024, unul dintre inculpaţi a comercializat cantităţi de cocaină (drog de mare risc), cu sprijinul celui de al doilea, care a intermediat tranzacţiile.

Procurorii DIICOT au folosit un ofițer sub acoperire în acest dosar pentru a-l prinde. 

Citește și: Interlopul Bebino şi un membru al clanului Cocalarilor, audiaţi la DIICOT după percheziţii

Interlopul Bebino este cercetat pentru complicitate la trafic de droguri de mare risc, după ce ar fi intermediat tranzacții de 0,38 de cocaină între un agent sub acoperire.

Agentul i-ar fi plătit liderul clanului "Cocalarilor", Gabriel Constantin, suma de 700 de lei, pentru această cantitate de cocaină.

Ulterior ar mai fi avut loc o altă tranzacție, în luna ianuarie, când agentul sub acoperire a mai cumpărat 1,20 grame de cocaină de la Gabriel Constantin, liderul clanului.

De altfel și el a fost arestat alături de Bebino și este acum cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.

×
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close