Antena 3 CNN Actualitate Intervenţie de urgenţă la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Bucureşti. Elevi intoxicaţi cu spray paralizant

Intervenţie de urgenţă la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Bucureşti. Elevi intoxicaţi cu spray paralizant

Intervenţie de urgenţă la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Bucureşti, după ce mai mulţi elevi s-au intoxicat cu spray paralizant.

de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Feb 2024   •   11:36

Potrivit primelor informaţii, un elev a folosit un spray paralizant în timpul unui conflict cu un alt elev, iar mulţi dintre colegii săi au început să acuze iritaţii oculare şi nazale.

Reprezentanţii colegiului au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la liceul situat pe bulevardul Basarabia din Bucureşti au ajuns, în scurt timp, opt echipaje SMURD, patru ambulanţe, două autospeciale pentru victime multiple, o autospecială CBRN, dar şi două autospeciale de stingere cu modul de prim-ajutor din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov.

În total, 33 de elevi au fost evaluaţi medical, iar 25 dintre ei au fost transportaţi la spital, 14 la Spitalul Grigore Alexandrescu şi 11 la Spitalul Marie Curie.

În galeria foto de mai jos puteţi găsi imagini din timpul intervenţiei autorităţilor la liceul din Bucureşti

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Spray paralizant pulverizat într-un liceu din Bucureşti. Poliţia Capitalei, informare oficială

"Astăzi, 13 februarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, de către directorul unei instituții de învătământ, prin apel 112, în jurul orei 10.00, cu privire la faptul că, în incinta unei școli din Sectorul 2, un elev ar fi pulverizat spray iritant-lacrimogen, atât în exterior, cât și la intrarea în instituție.

Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un elev, în vârstă de 15 ani.

De asemenea, mai mulți elevi primesc îngrijiri medicale de către echipe de prim-ajutor sosite la adresă.

La acest moment intervenția se află în dinamică.

Cercetările vor fi preluate de către Serviciul Siguranță Școlară, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a cerut o anchetă administrativă

Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a cerut Primăriei Sectorului 2 și conducerii Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida să facă o anchetă administrativă, după ce un elev a pulverizat marți cu un spray iritant. 25 de copii au fost duși la spital.

"Solicit de urgență Primăriei Sectorului 2 și conducerii unității să demareze o ancheta administrativă și să prezinte public modul în care persoanele și firmele responsabile cu asigurarea pazei în unitatea de învățământ și-au îndeplinit atribuțiile", a declarat prefectul.

Rareș Hopincă spune că incidentul trebuie tratat cu "responsabilitate și fermitate", iar cei vinovați trebuie trași la răspundere.

"Autoritatea publică locală are obligația de a asigura un climat de siguranță în școli petru elevi și pentru cadrele didactice", a adăugat prefectul.

×
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close