Antena 3 Actualitate După invazia şobolanilor, Bucureştiul este ameninţat acum de ţânţari. Autorităţile dau vina pe vreme

După invazia şobolanilor, Bucureştiul este ameninţat acum de ţânţari. Autorităţile dau vina pe vreme

de Radu Tiliță    |    22 Iun 2021   •   11:44
După invazia şobolanilor, Bucureştiul este ameninţat acum de ţânţari. Autorităţile dau vina pe vreme
Sursa foto: Getty Images

Capitala şi zonele limitrofe sunt invadate din nou de ţânţari, mai ales că ploile abundente favorizează înmulţirea acestor insecte. Oamenii le cer primăriilor să acţioneze, dar administraţiile spun că de vină pentru lipsa dezinsecţiei este vremea. Pentru ca substanţele împotriva ţânţarilor să acţioneze ar fi nevoie de cel puţin cinci zile consecutive fără ploaie.

După ce am scăpat de ciconul care a adus ploi puternice în aproape toată ţara inclusiv în Bucureşti, acum un val de căldură african va pune stăpânire pe România. Umiditatea este la nivel record, iar oamenii simt că se sufocă.

Astfel, apariţia acestor fenomene meteo extreme au dus la apariţia ţânţarilor, iar dezinsecţia întârzie să apară din cauza ploilor.

Şobolanii, căpuşele şi ţânţarii au pus stăpânire pe Capitală

"În Capitală, ţânţarii s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie, asta după ce tratamentele împotriva insectelor au fost aplicate cu întârziere de trei luni, o întârziere provocată de datoriile Capialei către compania care se ocupa cu acest serviciu. În momentul în care Primăria hotăreşte să îşi achite datoriile, managerul de atunci a hotărât să îşi dea demisia, fiind conştient de faptul că nu va avea bani destui la dispoziţe încât să rezolve situaţia din sectorul din Capitală.

La câteva zile distanţă, la aproximativ o săptămână, compania a primit un nou manager care a dat drumul la treabă, însă a avut la dispoziţie doar trei zile să acţioneze şi asta pentru că vremea s-a stricat, au început ploile şi astfel, angajaţii care aşteptau mai bine de jumătate de an să intervină, nu au mai putut face asta, pentru că soluţia pe care o aplică la nivelul Capitalei trebuie să stea neatinsă de ploaie, timp de cel puţin 48 de ore.

Tocmai de aceea, în ultimele trei săptămâni, compania Ecoigienizare nu a mai reuşit să apice niciun tratament împotriva ţânţarilor, dar nici a căpuşelor sau a altor insecte apărute în acest an în Capitală. Vorbim de insecte care ne afectează pe toţi şi mai ales de muşcătura de ţânţar care poate duce la boala West Nille, o boală care duce mai departe la encefalită", a explicat Radu Tiliţă, reporter Antena 3.

Nicuşor Dan: "Avem pregătite utilajele. Imediat ce vremea ne permite, începem să stropim"

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că acțiunea de combatere a insectelor va începe după ce ploile se vor opri. Atunci vor începe și tratamentele preventive împotriva ţânţarilor şi a căpuşelor.

"Avem pregătite utilajele, iar imediat ce vremea ne permite, începem să stropim împotriva țănțarilor și căpușelor. În ceea ce privește acțiunea de dezinsecție, deinfecție și deratizare, adică țânțari, căpușe și șoareci-șobolani, după cum știți, în precedenta ședință de consiliu am aprobat planul de acțiune. Avem pregătite utilajele. Imediat ce vremea ne permite, începem să stropim. Nu putem să facem asta când plouă, pentru că e inutil", anunţa primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, la începutul lunii iunie.

Potrivit unui amendament propus de primarul general, Nicușor Dan, costul total pentru pentru deratizare, dezinsecție și dezinfecție pentru anul 2021 va fi de 16,7 milioane de lei.

 

×
Subiecte în articol: tantari capuse vreme invazie ploi dezinsectie

Ştirile Antena 3 sunt şi pe Facebook sau pe Google News

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close