Antena 3 CNN Actualitate Iohannis: Nu există niciun temei pentru sesizarea Curții Constituționale. DNA e o instituție cu rezultate remarcabile

Iohannis: Nu există niciun temei pentru sesizarea Curții Constituționale. DNA e o instituție cu rezultate remarcabile

Iohannis: Nu există niciun temei pentru sesizarea Curții Constituționale. DNA e o instituție cu rezultate remarcabile
Sursa foto: foto- captura Antena 3
18 Apr 2018   •   11:09

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că nu există "niciun conflict şi niciun temei" pentru sesizarea Curţii Constituţionale în cazul refuzului său de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi.

„După părerea mea, nu există niciun conflict și niciun temei pentru o sesizare  Curții Constituționale. În tot procedeul început de ministru cu solicitarea de revocare, solicitarea avizului CSM și, în final, decizia mea, legislația în vigoare a fost respectată 100%. Legea lasă la latitudinea președintelui dacă acceptă sau nu acceptă această propunere de revocare. Nu există niciun temei. Ar fi deosebit de ciudat dacă de fiecare dată când un decident ia o decizie care nu convine unui partener sau unei instituții să ne aflăm în fața unui conflict constituțional. Niic vorbă de așa ceva. Cred că putem să înțelegem că ministrul e personal nemulțumit că nu i s-a acceptat solicitarea. Dar de acolo până la un conflict constituțional e cale lungă. Nu există niciun conflict între președinte și Guvern și niciun temei pentru o sesizare a Curții Constituționale. Ce să judece Curtea? Că nu am fost de acord într-o chesiune unde legea spune că eu pot să fiu de acord sau în dezacord. Sau poate Curtea să judece oportunitatea deciziei pe care am luat-o. În niciun caz. Din punctul meu de vedere, procedura s-a încheiat”, a declarat Iohannis. 

Klaus Iohannis a vorbit și despre activitatea DNA, spunând că e o instituție cu rezultate foarte bune. 

„DNA e o instituție cu rezultate remarcabile și o instituție remarcabilă. Iar dacă în anumite unități ale DNA apar probleme, eu sunt convins că există toate instrumentele legale de a face ordine. Când apar probleme e important să se acționeze repede, ferm și să se rezolve lucrurile”, a mai spus președintele. 

 

×
Subiecte în articol: Iohannis Kovesi Klaus Iohannis
Parteneri
Noi detalii despre starea lui Florin Piersic
x close