Antena 3 CNN Actualitate Ionel Arsene scapă de extrădare! CEDO i-a admis apelul

Ionel Arsene scapă de extrădare! CEDO i-a admis apelul

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 21:06 09 Noi 2023 Modificat la 22:04 09 Noi 2023

Update 22:00 Curtea de Apel din Bari a suspendat predarea lui Ionel Arsene pe motive medicale, anunță Alina Gorghiu.

"Experții numiți de instanță vor face expertiza solicitată de avocați (să se constate că are probleme psihice), pentru a vedea dacă se confirmă situația sa medicală. Statul român a așteptat mult timp pentru hotărârea definitivă de predare.

Ea este doar suspendată până se obțin rezultatele expertizei și sperăm să efectuăm predarea la final. Sistemul penitenciar din Romania are unde să trateze deținuții, sunt spitale-penitenciar pentru toate tipurile de afecțiune”, afirmă ministrul.

"Această întâmplare mă face să fiu și mai determinată în eforturile pe care Ministerul Justiției, împreună cu alte autorități, le va face pentru a întoarce în țară orice fugar, indiferent de numele lui, indiferent în ce țară se află”, spune Alina Gorghiu.

Curtea de Casaţie din Italia decisese, pe 4 noiembrie, predarea lui Arsene, care are de executat 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru trafic de influenţă. Avocaţii italieni ai lui Arsene încearcă, însă, să împiedice extrădarea acestuia, susţinând că fostul preşedinte al Consiliului Județean Neamţ suferă de o "tulburare depresivă severă" şi ar exista un "risc foarte mare" să se sinucidă dacă va fi adus în România şi încarcerat.

CEDO nu s-a pronunțat până în acest moment cu privire la acest caz. Avocaţii lui Arsene au sesizat CEDO pentru a împiedica extrădarea acestuia, spunând că în România i s-ar încălca dreptul la viaţă şi ar fi supus la tratamente degradante.

Update 20:00 Judecătorii de la Strasbourg au admis recursul împotriva României al lui Ionel Arsene. România e acuzată că a încălcat garantarea unui proces corect.

În consecință, Curtea de Apel de la Bari a suspendat extrădarea acestuia.

Știre inițială: Avocaţii fugarului Ionel Arsene au sesizat CEDO pentru a împiedica extrădarea în ţară a acestuia, susţinând că în România i s-ar încălca dreptul la viaţă şi ar fi supus la tratamente inumane, degradante.

Anunţul a fost făcut de ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

"Magistratul de legătură cu Italia din cadrul Ministerului Justiţiei mi-a adus la cunoştinţă că avocaţii condamnatului fugar Ionel Arsene au sesizat CEDO pe motiv că în România i s-ar încălca dreptul la viaţă şi ar fi supus la tratamente inumane/degradante (art. 2, 3 şi 4 din CEDO).

Ministerul Justiţiei şi ANP au depus la dosarul în care deja s-a dispus de instanţa italiană returnarea condamnatului fugar documente în care evidenţiem condiţiile la standardele europene din penitenciar", a transmis Gorghiu.

Totodată, o instanţă italiană urmează să se pronunţe joi pe o cerere a avocaţilor care doresc să se constate că Arsene este labil psihic.

Citește și: Motivul halucinant pentru care Ionel Arsene nu ar putea fi extrădat: "Suferă de grave patologii de natură neuropsihiatrică”

"În acelaşi timp, condamnatul fugar Ionel Arsene şi echipa sa de avocaţi au formulat o cerere de suspendare a predării şi dispunerea unei expertize medicale prin care să se constate labilitatea psihică.

Instanţa din Italia va decide, astăzi, şi cu privire la această solicitare.

Menţionez că statul român continuă procedurile pentru predarea condamnatului fugar Ionel Arsene şi pentru a pune în aplicare hotărârea definitivă a instanţei din Italia", a precizat ministrul Justiţiei.

Pe 4 noiembrie, Curtea de Casaţie din Italia a decis predarea lui Ionel Arsene, care are de executat în România o condamnare de 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru trafic de influenţă.

Avocaţii italieni ai lui Arsene încearcă să împiedice extrădarea acestuia, susţinând că fostul preşedinte al CJ Neamţ suferă de o "tulburare depresivă severă" şi chiar ar exista un "risc foarte mare" să se sinucidă dacă va fi adus în România şi încarcerat

×
x close