Antena 3 CNN Actualitate Isărescu: Un consiliu monetar în cazul României probabil că ar necesita un curs de 7 - 8 lei, pe puţin

Isărescu: Un consiliu monetar în cazul României probabil că ar necesita un curs de 7 - 8 lei, pe puţin

Isărescu: Un consiliu monetar în cazul României probabil că ar necesita un curs de 7 - 8 lei, pe puţin
Sursa foto: Foto: Agerpres
11 Feb 2019   •   18:01

Un consiliu monetar în cazul României probabil că ar necesita un curs de 7 - 8 lei, pe puţin, a declarat, luni, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, menţionând că acesta se instituie în cazul unei crize grave. 

"A mai apărut o confuzie. Gravă! Pusă bănuiesc tot de dânsul (consilierul premierului, Darius Vâlcov, n.r.) pe site-ul partidului de guvernământ în perioada în care cursul era sub presiune. Ni s-a indicat să luăm exemplul Bulgariei. De ce nu avem cursul fix ca în Bulgaria. Bineînţeles că i-au răspuns câţiva. Nu cred că a citit cineva. A rămas însă ideea. Din cercetarea noastră, a prins la public şi de aceea trebuie să răspundem. Deci un consiliu monetar, care înseamnă într-adevăr curs fix faţă de euro, apare de regulă după o criză, dar după o criză majoră. Aşa s-a întâmplat în Bulgaria, dacă nu mă înşel, în 1996. Moneda se depreciază puternic, economisirile populaţiei şi ale firmelor sunt rase pur şi simplu, sunt confiscate prin depreciere şi singura soluţie, pentru că inflaţia a devenit galopantă, se ajunge la inflaţie de trei, de patru cifre, este stabilizarea cursului printr-o declaraţie fermă, dar unde, sus de tot. Deci în primul rând noi nu avem criză şi nu ştiu dacă cineva doreşte aşa ceva. În al doilea rând, să o produci aşa din neant nu ştiu cum s-ar face. Dar hai să zicem că s-ar face. Un consiliu monetar în cazul României probabil că ar necesita un curs de aşa de 7 - 8 lei, pe puţin. Păi de asta avem nevoie? Asta promovează consilierul economic al primului ministru?", a spus guvernatorul băncii centrale. 

De asemenea, el a menţionat că un consiliu monetar colapsează imediat dacă ţara nu se poate autodisciplina şi să aibă nu deficite, ci surplusuri monetare. El a afirmat că Bulgaria are surplus bugetar de 1,1%. 

"Cam ce înseamnă în România ca, în loc de minus 3, să avem plus 1 surplus bugetar, vreo 4% din PIB, da? Păi asta înseamnă că să dau aşa o cifră, ştim cu cât s-au umflat salariile sau cifra, totalul salariilor bugetarilor plus numărul mai mare de bugetari, înseamnă mai rău decât în anul de graţie al preşedintelui Băsescu, reducerea cu 3% a cheltuielilor bugetare (3% din PIB- n.r.)", a spus Isărescu. 

De asemenea, Isărescu a precizat că, în cazul în care BNR ar fi intervenit pe piaţa valutară şi ar fi vândut valuta atrăgând leii, după cum s-a sugerat, dobânzile se duc spre 15-20-30%. 

×
Subiecte în articol: isarescu euro ameninta
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close