Antena 3 CNN Actualitate Şase localităţi din Ilfov intră în carantină. Ordinele de carantinare au fost publicate

Şase localităţi din Ilfov intră în carantină. Ordinele de carantinare au fost publicate

În urma analizei de risc, în baza Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, emisă la propunerea Direcției de Sănătate Publică a județului Ilfov, ținând cont de evaluarea epidemiologică avizată de către Institutul Național de Sănătate Publică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a emis astăzi, ordinele de carantinare zonală, timp de 14 zile, pentru șase localităţi din judeţul Ilfov.

Şase localităţi din Ilfov intră în carantină. Ordinele de carantinare au fost publicate
Sursa foto: Hepta
de Iulia Gorgorin    |    21 Noi 2020   •   19:40

România intră treptat în carantină totală. 22 de orașe sunt deja închise, iar Capitala este înconjurată de tot mai multe zone roșii.

Mai multe localități din apropierea Bucureștiului au fost carantinate, după ce rata de infectare a explodat. Alte șase localități vor intra în lockdown în această seară de la ora 22.

Printre ele comuna, Dobroești, în care locuiește și premierul Ludovic Orban.

La Dobroești, incidența cazurilor a depășit 10,25 de infectări la mia de locuitori. Prim-ministrul spune că nu va circula cu declarația pe proprie răspundere, ci doar cu legitimația de serviciu. De asemenea, premierul a declarat, că nu se va muta la Vila Lac în această perioadă a restricțiilor. 

Una dintre cele mai mari rate de infectări din județul Ilfov este în Bragadiru, mai exact 10,5 infectări la mia de locuitori. De astăzi au fost aplicate restricții dure în întreaga localitate.

De astăzi a fost carantinată și comuna Chiajna, după ce a sărit pragul de 10,78 de infectări la mia de locuitori.

Şeful Departamentului pentru Situații de Urgență a emis astăzi, 21.11.2020, ordinele de carantinare zonală, timp de 14 zile, pentru urmăroarele localități din județul Ilfov:

- orașul Otopeni;

- orașul Măgurele și satele aparținătoare Alunișu, Dumitrana, Măgurele, Pruni și Vârteju;

- comuna Corbeanca și satele aparținătoare Ostratu, Petrești și Tamaș;

- orașul Popești-Leordeni;

- comuna Dobroești și satele aparținătoare Dobroești și Fundeni;

- comuna Mogoșoaia;

Carantina intră în vigoare astăzi, 21.11.2020, de la ora 22:00.

 

×
Subiecte în articol: Ilfov judete carantină
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close