Antena 3 CNN Actualitate Ivan: Referendumul pe Constituţie, în prima parte a lui 2015

Ivan: Referendumul pe Constituţie, în prima parte a lui 2015

Ivan: Referendumul pe Constituţie, în prima parte a lui 2015
Sursa foto: Foto: Agerpres
16 Dec 2013   •   11:20

Referendumul pentru modificarea Constituţiei va fi organizat cel mai probabil în prima parte a anului 2015, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, care, potrivit RFI, a calificat promulgarea sâmbătă noaptea a legii privind pragul la referendum drept un gest "iresponsabil", informează Mediafax.
   
Pentru Cătălin Ivan, gestul preşedintelui Traian Băsescu este unul "total neserios şi iresponsabil".

"Este un fel de Dan Diaconescu, ajuns la Cotroceni. Ştim că şi Dan Diaconescu vrea să ajungă la Cotroceni, n-are sens să mai ajungă, pentru că ştim cum ar fi dacă ar ajunge! E un fel de show mediatic făcut de Traian Băsescu, pe de o parte pentru a mai atrage atenţia opiniei publice asupra sa, pe de altă parte pentru a bloca orice posibilitate de a organiza referendumul odată cu alegerile prezidenţiale", a spus Ivan, citat de RFI.
   
Purtătorul de cuvânt al PSD crede că "nu câştigă nimic Traian Băsescu concret, decât imagine şi mai pune încă un băţ în roata actuala guvernări şi actualei uniuni aflate la guvernare, pentru că referendumul de modificare a Constituţiei va avea loc".
   
"Va fi în schimb o cheltuială în plus pentru români, va trebui să plătim în plus pentru încă un scrutin, încă o campanie electorală, am fi economisit mulţi bani, în condiţiile în care fie în turul întâi, fie în turul doi al alegerilor prezidenţiale, am fi organizat şi acest referendum", spune social-democratul.
   
Întrebat când ar putea fi organizat referendumul pentru modificarea Constituţiei, Cătălin Ivan a răspuns: "Vom analiza calendarul. Probabil că un an de zile, dacă analizăm din momentul în care va fi publicată în Monitorul Oficial, înseamnă după 15-16 decembrie anul viitor. E greu de crezut, cel puţin din punctul meu de vedere, că de Crăciun vom avea vreun referendum de modificare a Constituţiei. Îl împinge cumva cel mai probabil în prima parte a anului 2015".
   
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat modificarea legii referendumului, potrivit unui comunicat publicat sâmbătă seară la ora 23.56 de Administraţia Prezidenţială.
   
   

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close