Antena 3 CNN Actualitate Izaura Anghel, despre posibila eliberare a lui Mircea Băsescu: "Mi-e frică. Și nu mi-e frică de familia Băsescu, dar de judecători"

Izaura Anghel, despre posibila eliberare a lui Mircea Băsescu: "Mi-e frică. Și nu mi-e frică de familia Băsescu, dar de judecători"

4 minute de citit Publicat la 21:30 06 Oct 2016 Modificat la 21:30 06 Oct 2016
izaura.jpg

Magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis, joi, solicitarea lui Mircea Băsescu de eliberare condiţionată, depusă la aproximativ trei luni după condamnare.

Decizia Judecătoriei Medgidia nu este, însă, definitivă, procurorii anticorupţie având posibilitatea să o atace la Tribunalul Constanţa.

Condamnat, în luna iunie a acestui an, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, a depus, în urmă cu câteva zile, o cerere de eliberare condiţionată.

Magistraţii au făcut publică şi motivarea condamnării lui Mircea Băsescu şi spun că acesta a recurs la sprijinul lui Marian Căpăţână pentru primirea banilor de la membrii familiei lui Sandu Anghel.

Mircea Băsescu a fost condamnat la patru ani de închisoare după ce a primit 250.000 de euro dintr-un total de 600.000 de euro de la Florin Anghel, pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru a-l elibera pe Bercea Mondial.

Subiectul a fost discutat în ediția de joi a emisiunii Sinteza Zilei, realizată de Mihai Gâdea.

Invitată în platou, Izaura Anghel (soția lui Marius Constantin, fiica lui Sandu Anghel), a explicat că dorește o soluție dreaptă în acest caz și a lansat și un apel la ministrul Justiției, Raluca Prună: “O rog pe Raluca Prună să facă dreptate”, a spus Izaura Anghel.

“Eu am simțit că mi se cutremură pământul sub mine când am auzit că va fi eliberat. Văd că în această cauză nu s-a amânat, nu s-a făcut nimic. Și mi-e frică. Pentru că mă gândesc că dacă zic ceva, va fi rău. Nu îmi este frică de familia Băsescu, îmi este frică de judecători. Fratele lui Traian Băsescu mă gândesc, sunt sigură că are și acum protecție. Și la ora actuală. Pentru că eu mă judec la Curtea de Apel București și îmi este tare frică.”

“Eu în ziua aceea, am fost sunată de Mircea Băsescu, să merg la el. De ce justiția nu face dreptate? Copilul meu, cu care eram însărcinată, acum este handicapat, am rămas și fără bani și acum aștept să intru și la închisoare.”

“În 2011, tatăl meu a fost arestat și Marian Căpățână vine la noi, ca un trimis al lui Mircea Băsescu și spune că l-a trimis Mircea Băsescu să dăm un milion de euro, ca să scape tata. Și de unde să scoatem noi banii ăia și ce încredere să avem? Și am plecat acasă la Mircea Băsescu, la Constanța? Și l-am întrebat pe el direct dacă l-a trimis pe Marian Căpățână. Și a zis că da și că să dăm bani, că va fi bine. Și acum îmi pare rău că am acceptat. Și am început să îi dăm bani, prin Marian Căpățână. A venit prima tranșă – 250.000 de euro, într-un apartament, cu femeia de la bancă, am fost și eu și mama mea și Florin. Și cu șoferul lui Marian Căpățână. S-au numărat banii, i-au luat și ca să fim convinși că banii ajung la Mircea Băsescu, l-am urmărit. Până în port, la Mircea Băsescu.”

“Am vorbit în familie și Florin mergea la Mircea Băsescu și filma de fiecare dată. Și el filma, Mircea Băsescu filma, DNA filma, SRI filma, dar noi nu știam. Nici el nu știa că noi filmăm, nici noi nu știam că el ne filmează. Și i-am zis că trebuie să rezolve. Și ne-a zis că se rezolvă. Și apoi a primit 10 ani pentru tentativă de omor, că l-a înjunghiat… Și am ajuns la Înalta Curte. Și acolo s-a încheiat tot.”

“Când am primit condamnarea de la Înalta Curte, o singură o dată am fost la el acolo, pe 26 mai. Și am fost la el și i-am spus că am înregistrare cu el. M-am dus la el, mi-a dat 500RON și mi-a zis să îl sun peste o săptămână, că îmi dă bani înapoi. M-a sunat când eu eram la Administrația Penitenciarelor. Mă sună și eu nu am putut să îi răspund. Nu m-a lăsat gardianul de la penitenciar. Eu am sunat mai târziu, nu mi-a răspuns, m-a sunat el iar. Și mi-a spus că mă așteaptă în Constanța să îmi dea o parte din bani. Am plecat cu soțul, cu fata mea de 5 ani, cu fratele meu de 17 ani. Am ajuns la poartă la el, domnul Mihai, să mă pedepsească Dumnezeu dacă mint. Am ajuns la el la poartă și am sunat. Și mi-a zis că vine. A venit pe jos, nu a mai venit cu mașina lui. Și mi-a zis că să meargă cu soțul la port. Și eu i-am zis că merg și eu, că sunt cu copil cu mine, dar am mers cu el.”

“Am ajuns la port, am stat liniștită, pentru că am stat la masă cu el, am mâncat, am băut, nu m-am gândit nicio secundă. Mi-a dat 10.000 de euro și nu am vrut să îi iau. Și eu nu am vrut să îi iau, pentru că noi am dat 600.000 de euro. Ne grăbea. Zicea să tot mergem, am ieșit din birou, soțul meu și fratele meu au ieșit primii, au apucat să coboare o scară. Când am apucat să ies, am fost trântită la pământ. Eu nici nu am crezut că sunt polițiști, am crezut că sunt oamenii lui, să ne omoare și să ne arunce în port. El nu s-a gândit nicio secundă cu sunt însărcinată. Mai aveam câteva luni. El nu s-a gândit. S-a gândit cum să facă să rămână cu banii. Am așteptat două săptămâni până să dau înregistrările la presă.”

×
x close