Antena 3 CNN Actualitate Jaf de milioane de euro pe banii românilor. Companiile din Energie, obligate să explice achiziţiile

Jaf de milioane de euro pe banii românilor. Companiile din Energie, obligate să explice achiziţiile

Jaf de milioane de euro pe banii românilor. Companiile din Energie, obligate să explice achiziţiile
04 Sep 2014   •   10:14

Statul a pierdut milioane de euro, în ultimii doi ani, din cauza achiziţiilor cu probleme făcute de companiile din energie. Societăţi precum Transelectrica, Hidroelectrica sau Electrica au plătit pentru contracte de prestari servicii sau achiziţii preţuri mai mari faţă de oferte. Au plăit, de asemenea, studii de fezabilitate care nu au fost folosite niciodată.

Cel mai bun exemplu de bani aruncaţi pe fereastră este proiectul hidrocentralei Tarniţa. Cheltuielile efectuate de Hidrolectrica pentru studiile realizate în perioada 2003-2014 se ridică 15,6 milioane lei, adică aproape 4 milioane de euro. Grav este că aceste studii de fezabilitate nu au fost niciodată folosite. Abia acum, dupa 10 ani de bani cheltuiţi inutil, proiectul hidrocentralei de la Tarniţa a demarat procedurile pentru găsirea investitorilor.

O altă companie care a cheltuit nejustificat banii este şi Transelectrica.  În 2012, a atribuit contracte de prestari servicii la preturi mai mari faţă de cele oferite şi a făcut plăţi de mii de euro. Mai grav este că nu a recuperat banii de la societăţi care au creat dezechilibre în Sistemul Energetic Naţional.

Iar astfel de exemple pot continua. Şi la Electrica s-au atribuit contracte de mii de euro fără să se justifice aceste cheltuieli. Este şi motivul pentru care Răzvan Nicolescu, ministru delegat pentru Energie, a cerut companiilor să facă publice toate contractele de achiziţii de bunuri şi lucrări care depăşesc 500.000 euro, toate contractele de achiziţii de servicii mai mari de 100.000 euro, precum şi sponsorizările acordate de-a lungul unui an. 

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close