Un jaf a avut loc într-un spital veterinar din Sibiu, iar scenele au fost filmate de camerele de supraveghere. O femeie a reuşit să fure o cutie de donații plină cu bani destinați câinilor. Surse din cadrul anchetei susţin că femeia ar fi avut un complice, iar poliţiştii îi caută în tot oraşul.
Conform presei locale, banii care se aflau în cutia de donaţii a Spitalului Veterinar Transilvania erau strânși pentru o asociație de protecție a animalelor fără stăpân. Furtul s-a petrecut luni, în jurul orei 13:00, iar fiecare pas al femeii care a plecat cu aproape 2.000 de lei a fost filmat de camerele de supraveghere instalate în interiorul clinicii.
În imagini se poate observa cum femeia intră în holul spitalului veterinar, după ce s-a asigurat că nu e nimeni la recepție, şi ia cutia, după care fuge afară.
Angajaţii clinicii din Sibiu bănuiesc că individa ar fi avut și un complice. Şi asta pentru că, înainte de ora furtului, un bărbat a venit la recepţia spitalului ca să facă o programare – ulterior, s-a dovedit că individul a oferit un nume fals. De altfel, după ce a ieşit din clinică, el s-a întâlnit cu femeia din imaginile de mai jos.
Cei aproape 2.000 de lei ar fi trebuit să ajungă la Asociația Save a Life, care îngrijește câini fără stăpân. De altfel, oficialii de aici au postat pe Facebook momentul furtului şi au făcut un apel la oamenii care o recunosc pe femeia care a furat banii.
"(...) persoana din video a intrat în recepția Spitalului Veterinar Transilvania de unde a sustras cutia de donații a asociației. Poliția a fost anunțată, însă, vă rog să distribuiți, să găsim persoana în cauză.
În cutia de donații a asociației erau strânși în jur de 1500 - 2000 de lei, bănuții pentru căței. E strigător la cer, că în ziua de azi, în centrul Sibiului, să se întâmple așa ceva. Dacă aveți informații despre persoana din video, vă rog să ne anunțați pe noi sau la spitalul. Vă mulțumim #politiarimana #furt", a scris unul dintre reprezentanţii clinicii veterinare pe contul oficial de Facebook.
Polițiștii din Sibiu au declarat că au indicii în ceea ce privește identitatea celor doi suspecți. Astfel, ei sunt convinşi că vor reuşi să îi prindă într-un timp scurt.