Antena 3 CNN Actualitate Jean de la Craiova și Denisa de la Bambi, victimele unor infractori informatici

Jean de la Craiova și Denisa de la Bambi, victimele unor infractori informatici

Jean de la Craiova, Denisa de la Bambi, politicieni și alți artiști se află printre victimele unei grupări de furt de date și fraude bancare. Aceștia au reușit să spargă conturile vedetelor pentru a obține date personale ale acestora pe care le-ar fi folosit ulterior pentru a accesa conturile bancare.

Jean de la Craiova și Denisa de la Bambi, victimele unor infractori informatici
de Laura Dinu    |    18 Noi 2020   •   16:10

”În această dimineață au fost efectuate 12 percheziții de către polițiștii specializați în combaterea criminalității informatice din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii DIICOT din structura centrală, într-un dosar care vizează săvârșirea de infracțiuni informatice. 

Artiști și politicieni păgubiți de infractori

Activitățile au avut loc în județele Brașov, în Ilfov, dar și în municipiul București, unde polițiștii au pus în aplicare, alături de procurori, 14 mandate de aducere cu privire la persoanele vizate, între care 11 în Brașov și 3 în București. 

Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi înlocuit cartelele SIM alocate către clienți de companiile de telefonie mobilă pentru a prelua controlul asupra numărului de telefon al persoanelor vătămate. 

Preluau controlul asupra numărului de telefon al persoanelor vătămate

Ulterior, aceștia ar fi contactat succes operatorii call-center din cadrul rețelelor de telefonie mobilă de la care ar fi primit date parțiale privind codurile de acces. După ce era obținut controlul asupra numărului de telefon, cei în cauză ar fi schimbat credențialele de acces la diverse conturi deținute de persoanele vătămate, iar ulterior ar fi obținut detalii cu privire la diverse conturi deschise fie pe platforme de socializare, dar și date referitoare la conturile bancare. 

Prejudiciul este de aproximativ 100.000 lei

Până în prezent au fost identificate aproximativ 50 de persoane vătămate, prejudiciul total fiind de peste 100.000 de lei. 

Persoanele au fost conduse la sediul DIICOT pentru audieri și dispunerea măsurilor legale, fiind cercetați pentru instituirea unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, fals informatic, precum și alte infracțiuni informatice”, a declarat Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliției Române.

Cercetările au fost dispuse după ce mai multe persoane au depus plângeri. Vorbim de mai mulți artiști și policieni păgubiți de acești infractori. 

 

×
Subiecte în articol: jean de la craiova denisa tanase
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close