Antena 3 CNN Actualitate Jose Manuel Barroso, arbitru al alegerilor din România? Citiţi mesajul adresat lui Traian Băsescu şi lui Victor Ponta

Jose Manuel Barroso, arbitru al alegerilor din România? Citiţi mesajul adresat lui Traian Băsescu şi lui Victor Ponta

Jose Manuel Barroso, arbitru al alegerilor din România? Citiţi mesajul adresat lui Traian Băsescu şi lui Victor Ponta
17 Dec 2012   •   12:39
Jose Manuel Barroso a transmis un mesaj de felicitare în urma alegerilor parlamentare din România. În cadrul mesajului, Barroso i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu să îl nominalizeze din nou pe Victor Ponta premier, iar acestuia să colaboreze cu preşedintele, scrie portalul EurActiv.com.

Mesajul transmis din partea Comisiei Europene (CE) îl felicită pe Ponta, liderul Uniunii Social-Liberale (USL) pentru victorie.

La 9 decembrie, USL a obţinut o victorie largă atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat, cu 273 de mandate din 412 în Camera inferioară. Aliaţii lui Băsescu, din cadrul Alianţei România Dreaptă (ARD, afiliată Partidului Popular European din care face parte şi Barroso) au obţinut un scor net inferior, clasându-se pe poziţia a doua, cu 56 de mandate în Camera inferioară, pierzând aproape jumătate din mandatele obţinute în 2008, scrie EurActiv.com.

Constituţia României oferă preşedintelui puterea de a desemna premierul şi nu este sigur că Băsescu va opta pentru inamicul său politic Ponta, notează portalul. În vară cei doi au fost implicaţi într-o confruntare dură, iar Băsescu a anunţat că nu îl va nominaliza ca premier, se mai arată în articol.

Viitorul lui Băsescu ca şef de stat pare, de asemenea, nesigur, mai scrie portalul, precizând că mandatul său se încheie în noiembrie 2014, dar că este de aşteptat ca USL să încerce să repete un efort de destituire a preşedintelui.

În mesajul său, Barroso menţionează că abia aşteaptă să coopereze cu amândoi. "Poporul român a ales în mod democratic. Preşedintele Barroso abia aşteaptă să coopereze cu premierul Ponta şi preşedintele Băsescu, în următorii ani, pentru a promova reforme necesare în România şi în interesul Europei".

Mesajul îndeamnă ambele părţi la reţinere. În contextul în care Ponta apare ca învingător clar în alegeri, se pare că CE vrea ca Băsescu să respecte rezultatul alegerilor şi să îl nominalizeze ca premier. Însă Bruxelles-ul a transmis totodată USL că aşteaptă să coopereze cu Băsescu în "anii următori".

CE urmează să prezinte un raport de monitorizare asupra situaţiei reformelor judiciare din România în săptămânile care urmează.

Potrivit EurActiv.com, CE va trimite o misiune la Bucureşti înainte de sfârşitul anului.

Preşedintele Băsescu a semnat decretul pentru desemnarea lui Victor Ponta în funcţia de prim-ministru
 


 

×
Parteneri
Benzina, mai scumpă decât motorina pentru prima dată în ultimele 10 luni
x close