Judecătorii CSM: Alegerea conducerii a avut loc cu încălcarea prevederilor legale

de S.T.    |    L.D.    |    14 Ian 2013   •   17:39
Judecătorii CSM: Alegerea conducerii a avut loc cu încălcarea prevederilor legale Foto: Agerpres

Secţia de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii arată că procedura alegerii actualei conduceri s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale, iar soluţia pentru depăşirea crizei fără precedent declanşată de alegeri este demisia de onoare a procurorului Oana Schmidt Hăineală, ales şef CSM, scrie Mediafax.


Potrivit standardelor internaţionale, preşedintele unui Consiliu judiciar ar trebui să fie judecător, în considerarea garanţiilor absolute de independenţă pe care le are, afirmă Secţia pentru judecători a CSM, care invocă Avizului nr. 10 (2007) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE).
   
Hăineală refuză să îşi dea demisia: Nu există niciun motiv pentru a ceda la astfel de presiuni

De asemenea, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii - cu şapte voturi din cele opt ale membrilor săi - a cerut judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ "să-şi asume reprezentarea reală şi responsabilă a corpului profesional al judecătorilor şi să-şi retragă candidaturile pentru funcţia de vicepreşedinte al CSM, evitând astfel adâncirea crizei".
   

Mai, mult, Secţia afirmă că, după alegerea lui Hăineală, s-a întruit, iar în cadrul discuţiilor niciun membru judecător nu a intenţionat să-şi depună candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al instituţiei, motiv pentru care s-a cerut revocarea deciziei Plenului CSM prin care a fost aleasă şef al Consiliului, procurorul Schmidt Hăineală, ca fiind singura modalitate de soluţionare a blocajului creat.
   
Totodată, Secţia pentru judecători a CSM arată că adunările generale ale judecătorilor constituie un exerciţiu democrativ.
   

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close