Antena 3 CNN Actualitate Judeţul din România în care a fost instalat primul limitator inteligent de viteză. Detaliile pe care trebuie să le ştie şoferii

Judeţul din România în care a fost instalat primul limitator inteligent de viteză. Detaliile pe care trebuie să le ştie şoferii

În premieră în România, într-un judeţ a fost montat un limitator inteligent de viteză care identifică de la distanţă viteza cu care circulă şoferii.

de Radu Tiliță    |    07 Mai 2024   •   09:38

Dispozitivul are senzori, identifică viteza de la distanță și îi lasă să treacă doar pe cei care respectă limita de viteză.

Deși școala se află chiar în centrul localității, iar mulți copii și părinți traversează pe zebră, unii șoferi calcă pedala de accelerație fără să țină cont de restricție.

Limitatorul de viteză este prevăzut cu senzori pentru a scana viteza cu care şoferii circulă pe strada respectivă şi pentru a permite trecerea doar celor care nu depăşesc viteza admisă. 

Dispozitivul este un prototip în teste. Vor fi montate panouri în zonă, care să informeze şoferii despre existenţa unui astfel de limitator, dacă viteza este depăşită acesta se ridică, iar dacă viteza este sub 30 de km la oră, acesta intră în asfalt. 

Comuna Ghermăneşti din județul Ilfov este prima localitate din ţară în care a fost montat un limitator inteligent de viteză

Locuitorii din Ghermăneşti au primul limitator inteligent de viteză. Autorităţile au instalat primul limitator inteligent de viteză, care scanează viteza maşinilor şi se ridică, dacă şoferii depăşesc 30 de km la oră, viteză admisă pe acea porţiune de drum. 

Limitatorul inteligent se află în Snagov, pe o stradă unde există o unitate de învăţământ. 

Acest model de bumper a fost testat prima dată în Mexic. Dacă acest prototip va funcţiona corespunzător, este foarte posibil să vedem acest model de bumper instalat în multe alte oraşe din ţară, mai ales acolo unde sunt şcoli şi unde se produceau accidente din cauza vitezei excesive pe tronsoanele de drumuri unde există limită de viteză.

×
Parteneri
Incendiu puternic într-o parcare plină cu TIR-uri, la Timişoara!
x close