Antena 3 CNN Actualitate România, salvarea pentru un jurnalist din Kiev și familia sa

România, salvarea pentru un jurnalist din Kiev și familia sa

Un cunoscut jurnalist din Ucraina este refugiat în România, unde a ajuns cu întreaga familie. Roman Malik Victorovici, prezentator la un post de televiziune din Kiev a ajuns într-o localitate din Gorj, pentru că a căutat locul în care își poate salva copilul.

România, salvarea pentru un jurnalist din Kiev și familia sa
Sursa foto: Antena 3
de Andreea Ştefan    |    25 Mar 2022   •   23:28

Fiul jurnalistului ucrainean, în vârstă de 12 ani, suferă de hemofilie, iar războiul din Ucraina i-a oprit tratamentul.

În Gorj, o asociație i-a putut oferi medicația de care are nevoie permanent.

Roman Malik Victorovici a plecat din Kiev chiar în a doua zi de la începerea războiului. A reușit să ajungă în Cernăuți, de unde a căutat soluții pentru salvarea fiului său.

Au reușit să treacă granița cu toții, pentru că legea marțială nu se aplică pentru părinții care au copii bolnavi.

Jurnalistul susține că poporul ucrainean nu au crezut că rușii vor ataca, pentru că se considerau frați.

Familia refugiată din Ucraina va sta în România până se va termina războiul. Locuiesc cu toții într-o casă pusă la dispoziție de autorități, aproape de un centru medical, unde fiul lor primește tratament.

×
Subiecte în articol: jurnalist Kiev
Parteneri
Record de viteză pe un drum naţional din România
x close