"Indiferent de orice fel de aspect legat de dosar, Parchet, dreptul la libera exprimare, la opinii, trebuie apărat. Eu am trecut recent printr-o experienţă similară în care am simţit ce înseamnă să fii cenzurat. Astfel de situaţii nu pot fi prevenite decât prin ceea ce se numeşte solidaritate de breaslă", a declarat jurnalista Monica Ghiurco.
"Sunt convinsă că avem foarte mulţi colegi a căror conştiinţă nu poate fi pusă sub sechestru, că sunt şi trebuie să fie alături de jurnaliştii oneşti din Antena 3, din trustul Intact, pentru că eu întotdeauna m-am mândrit cu realizările voastre profesionale, deşi nu lucram la Antena 1 sau Antena 3. M-am mândrit atunci când adevărul a ieşit la iveală", a mai spus ea.
Ştiri video recomandate