Antena 3 CNN Actualitate Justiție Povestea româncei condamnate la 13 ani de închisoare în China: "Tatăl ei îmi spune că fata leşină de foame!"

Povestea româncei condamnate la 13 ani de închisoare în China: "Tatăl ei îmi spune că fata leşină de foame!"

Alina Apostol avea 28 de ani când a fost condamnată la 13 ani şi jumătate de închisoare pentru fraudă bancară în China. Asta se întâmpla în anul 2017. Acum se împlinesc trei ani de când autorităţile din România nu reuşesc s-o transfere pe tânără într-un penitenciar din ţară. Ministerul de Justiţie susţine că de vină ar fi partea chineză, care nu comunică prea uşor.

de Anamaria Nedelcoff    |    Delia Bulgaru    |    03 Noi 2023   •   14:44

“Este vorba despre o persoană condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă, cu card bancar, pe teritoriul Republicii Populare Chineze. Sentinţa a fost recunoscută de Curtea de Apel Bucureşti, care a adaptat pedeapsa în conformitate cu legislaţia românească”, a declarat Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei.

Gorghiu mai spune că autorităţile din ţara noastră au aflat despre cazul Alinei Apostol în luna martie, 2020, “iar de atunci vreau să vă informez că instituţiile din România au făcut tot ce este legal şi uman posibil, pentru a rezolva situaţia” şi că săptămâna viitoare va avea loc şi o întânire cu familia tinerei.

Gorghiu: "Comunicarea nu este cea mai uşoară cu statul chinez"

Totuşi, acelaşi ministru mai susţine că parta chineză nu comunică foarte uşor cu autorităţile din ţara noastră, deşi ar fi fost făcute toate demersurile legale pentru ca Alina Apostol să-şi ispăşească pedeapsa într-o închisoare din România.

“Trebuie să vă precizez că nici legislaţia statului chinez nu este foarte clară cu privire la procedura de transferare a persoanelor condamnate, în sensul că nu prevede niciun termen până la care statul chinez poate să dea curs solicitării unui stat străin, cum este România.Comunicarea nu este cea mai uşoară cu statul chinez”, a mai declarat Alina Gorghiu.

Avocata familiei: "Totul este la îndemâna autorităţilor din China"

Maria Vasii, avocata familiei, a explicat că demersurile aducerii în ţară a Alinei Apostol au început în 2019.

„A fost admisă de către Curtea de Apel Bucureşti procedura de recunoaştere şi reconversie a pedepsei. S-a admis cererea de transfer a doamnei Alina într-un penitenciar din România.Din păcate, în această perioadă de timp, suntem blocaţi pe proceduri administrative, însă în acord cu aceste proceduri, noi nu avem impedimente din partea reprezentanţilor statului român. Noi suntem oarecum în aşteptarea deciziei autorităţilor din China de a lua biletul de avion şi de a o aduce, efectiv, într-un penitenciar din România. Suntem la voia arbitrară a autorităţilor din China”, a declarat, pentru Antena 3 CNN, Maria Vasii.

Avocata mai precizează şi că, deşi familia a plătit o amendă de 50.000 de dolari, cerută de statul chinez, nu a primit vreun răspuns cu privire la data la care Alina Apostol ar putea ajunge în ţară.
„Niciodată (nu i s-a comunicat o limită de timp – n.r.) . Şi aici suntem oarecum îngrijoraţi, pentru că totul este la îndemâna autorităţilor din China. Noi nu avem niciun mecanism de control”, mai spune Maria Vasii.

Greva foamei pentru Alina

Cazul Alinei Apostol a ajuns în atenţia publică după ce profesorul clujean Marius Balo, care a fost şi el închis în China opt ani, pentru o fraudă de 80 de dolari, a anunţat că intră în greva foamei, în semn de protest că tânăra nu este adusă mai repede în ţară.

„Am început un demers de post negru sau – în termeni laici – greva foamei, pentru Alina Apostol, o fată care este întemniţată în China de cinci ani de zile şi trebuie să execute o pedeaspă pentru fraudă bancară de 13 ani şi jumătate, în condiţii deosebit de grele. Singura mea conexiune cu Alina este faptul că şi eu am pătimit în închisorile chinezeşti timp de opt ani de zile. Din acest motiv şi doar din acest motiv am hotărât să fac acest demers pentru ea, pentru a încerca să sensibilizez Ministerul Justiţiei, în încercarea de a o transfera acasă pe Alina”, şi-a explicat Marius Balo demeresul.

Acesta mai susţine că „este dreptul fiecărui cetăţean român care este întemniţat în străinătate, indiferent de infracţiunea de care a fost acuzat, să fie transferat în ţara lui de origine şi să-şi continue aici pedeapsa care i-a fost dictată”.

"Tatăl ei îmi spune că fata leşină de foame!"

Marius Balo vorbeşte şi despre condiţiile grele de viaţă din puşcăriile din China, în care drepturile omului nu sunt respectate.

„Ea este împreună cu alte femei, localnice, şi sunt duse la fabrici tot timpul, stoarse efectiv de energie, de dimineaţa până seara. Iar condiţiile de muncă, condiţiile de viaţă sunt extreme! Tatăl ei îmi spune că fata leşină de foame! Drepturile sunt foarte puţine. Nu are voie să trimită scrisori, nu are voie să primească scrisori. Nu are voie să primească niciun fel de carte. Singurul lucru pe care poate să îl facă este să îl sune pe tatăl ei, timp de 10 minute, o dată pe lună. Acesta este singurul semn cum că ea mai este încă în viaţă”, a declarat Marius Balo, pentru Antena 3 CNN.

Acesta a povestit şi despre cei opt ani petrecuţi în temniţa din China.

„Am fost întemniţat timp de opt ani de zile, primii doi ani în condiţii extrem de grele, în sensul că am fost într-o cuşcă de 12 metri pătraţi, din care nu am putut să ies. Nu am putut să văd lumina zilei, nu am putut să vorbesc cu nimeni, până în momentul în care am fost condamnat de către tribunal. Aceasta este perioada de aşteptare sau de arest preventiv, cum este terminologia la noi.  Toată această perioadă este în aşa fel gândită încât să te slăbească de orice forţă, de orice dorinţă ai avea ca să te aperi. Vedeţi dumneavoastră, justiţia în China se bazează strict pe confesiuni. Nu este nevoie de niciun fel de dovadă. Doar confesiunea persoanei. Dacă persoana mărturiseşte că a comis acea infracţiune, atunci totul este rezolvat. 

De aceea această perioadă de doi ani de zile de tortură psihică extremă, pentru ca să te determine fie să mărturiseşti, fie să te lase fără niciun fel de putere, să poţi să continui să te aperi. Exact în acest caz a fost Alina, exact în acest caz am fost şi eu”, a mai declarat Marius Balo.

×
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close