Kovesi a sesizat CSM. Șefa DNA spune că Inspecția judiciară a refuzat să o audieze

de M.Z.    |    05 Sep 2017   •   10:37
Kovesi a sesizat CSM. Șefa DNA spune că Inspecția judiciară a refuzat să o audieze Exclusiv

Vin detalii importante despre auditul care a fost făcut la DNA. 

Într-o sesizare depusă la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, spune că a vrut să fie audiată, dar i s-a refuzat această opțiune, atât ei, cât și altor procurori cu funcții de conducere din cadrul instituției pe care o conduce, potrivit unor informații exclusive citate de Antena 3.

În sesizarea depusă în urmă cu câteva zile la CSM, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, spune că este foarte supărată, pentru că le-a cerut în mod expres celor de la Inspecția judiciară, care au venit să facă controlul acolo, să fie audiată. 

În acest fel, se dorea ca DNA să poată să-și susțină punctul de vedere vizavi de procurorii care au plecat din instituție.

La controlul făcut de Inspecția judiciară, au fost analizate și dosarele în lucru care au aparținut procurorilor care au plecat din Direcția Națională Anticorupție.

Prin urmare, Kovesi s-a supărat că nici ea, nici procurorul Marius Iacob nu au putut să-și susțină punctul de vedere referitor și la plecarea acestor procurori, condițiile în care aceștia au plecat din DNA și dosarele în lucru pe care le-au lăsat în această instituție.

Inspecția Judiciară a finalizat pe 25 august controlul la DNA, cerut de Tudorel Toader, inspectorii având termen până pe 6 octombrie să înainteze raportul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

x close