Antena 3 CNN Actualitate Justiție Fostul colonel SRI Daniel Dragomir, audiat din nou de Comisia de control a SRI

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir, audiat din nou de Comisia de control a SRI

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir, audiat din nou de Comisia de control a SRI
25 Sep 2017   •   16:22

Daniel Dragomir a fost invitat în decursul zilei marţi, la şedinţa Comisiei parlamentare de control al SRI, pentru o nouă rundă de discuţii, potrivit preşedintelui comisiei, senatorul PSD Claudiu Manda.

”Cred că mai avem încă două-trei etape de parcurs cu domnul Dragomir şi sigur că sunt şi alte persoane din zona publică, zona de afaceri, zona media, zona SRI pe care le vom invita la audieri în perioada următoare. Urmează încă două trei-întâlniri cu domnul Dragomir, ca să parcurgem toate aceste fascicule pe care dânsul doreşte să le prezinte comisiei cu probele de rigoare şi după aceea vom începe să invităm şi alte persoane”, a declarat preşedintele Comisiei de control al SRI, Claudiu Manda.

Claudiu Manda a refuzat să facă declarații cu privire la ”credibilitatea” lui Daniel Dragomir.

”Nu este de natura mea să răspund la această întrebare, Domnul Dragomir a venit şi a prezentat o serie de lucruri comisie, a prezentat şi documente în acest sens. Rămâne ca noi să analizăm aceste documente, să le confruntăm cu realitatea şi sigur că atunci când o să avem o concluzie o să o prezentăm public, atât cât ne permite legea să prezentăm”, a explicat Manda.

Acesta a fost chestionat şi cu privire la poziţia pe care preşedintele Klaus Iohannis a avut-o cu privire la dezvăluirile făcute de Dragomir. Manda a afirmat că şeful statului nu s-a antepronunţat ”pe fond”, subliniind că nu este de competenţa comisiei pe care o conduce să prezinte concluzii preşedinţiei, ci doar Parlamentului.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close