Antena 3 CNN Actualitate Justiție Instanța Supremă, motivare în cazul lui Radu Mazăre: A sfidat ÎCCJ și a creat sentimentul de slăbiciune a statului român

Instanța Supremă, motivare în cazul lui Radu Mazăre: A sfidat ÎCCJ și a creat sentimentul de slăbiciune a statului român

Instanța Supremă, motivare în cazul lui Radu Mazăre: A sfidat ÎCCJ și a creat sentimentul de slăbiciune a statului român
Sursa foto: Foto: Facebook
20 Iul 2018   •   13:31

Instanţa supremă a stabilit ca mandatul de arestare în lipsă pentru Radu Mazăre să rămână definitiv întrucât, aşa cum se arată în motivarea publicată recent, fuga sa în Madagascar reprezintă o sfidare a ÎCCJ ce a creat un sentiment de slăbiciune a statului deoarece există deja cazuri notorii similare.

„Conduita deliberată a inculpatului de a se sustrage de la îndeplinirea acestei obligaţii legale rezultă explicit chiar din corespondenţa cu apărătorii săi, depusă de aceştia la dosar, fiind vorba despre o vădită rea-credinţă a inculpatului, iar nu despre o împrejurare accidentală, care l-ar fi pus în imposibilitate temporară de a respecta una dintre obligaţiile inerente măsurii preventive sub imperiul căreia se află. Totodată, s-a susţinut că prin părăsirea teritoriului României şi refuzul de a se mai întoarce, inculpatul s-a sustras procesului penal în cadrul căruia s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar, fiind vorba despre o sustragere de la judecată, în condiţiile în care prezenţa sa în această fază procesuală este obligatorie, fapt care derivă din obligaţia instituită în art. 215 alin.1 lit.a) Cod procedură penală”, se arată în motivarea magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Judecătorii care au stabilit, definitiv, ca fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, să fie arestat preventiv, mai spun că există o stare de pericol pentru ordinea publică , deoarece faptele pentru care acesta este acuzat prmovează ideea de slăbiciune a statului român.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Radu Mazare motivare
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close