Antena 3 CNN Actualitate Justiție Legea moștenirii 2022. Cine primește averea și ce cote revin fiecărui succesor

Legea moștenirii 2022. Cine primește averea și ce cote revin fiecărui succesor

Legea moștenirii 2022. Moștenirea este de două feluri: legală, prin care se oferă anumite drepturi soțului și rudelor defunctului, pe baza unei ierarhii, și testamentară, prin care defunctul este cel care stabilește persoana sau persoanele cărora le revine moștenirea.

Legea moștenirii 2022. Cine primește averea și ce cote revin fiecărui succesor
Sursa foto: Pixabay
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Feb 2022   •   12:54

Moştenirea legală se cuvine soţului supravieţuitor şi rudelor defunctului, şi anume descendenţilor, ascendenţilor şi colateralilor acestuia, după caz. Colateralii au dreptul la moștenire doar până la gradul al patrulea inclusiv.

În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii.

Rudele defunctului au dreptul la moștenire în ordinea următoare:

a) clasa întâi: descendenţii (copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la nesfârşit)

b) clasa a doua: ascendenţii privilegiaţi (tatăl și mama defunctului) şi colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului, precum şi descendenţii acestora, până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul)

c) clasa a treia: ascendenţii ordinari (rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului, cu excepţia părinţilor acestuia)

d) clasa a patra: colateralii ordinari (rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea inclusiv, cu excepţia colateralilor privilegiaţi)

Ce cote revin succesorilor

Soţul supravieţuitor îl moşteneşte pe soţul decedat dacă, la data deschiderii moştenirii, nu există o hotărâre de divorţ definitivă. Soţul supravieţuitor este chemat la moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali, iar dacă niciuna dintre ele nu vrea ori nu poate să vină la moştenire, soţul supravieţuitor culege întreaga moştenire.

Cota soţului supravieţuitor este de: un sfert din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului, o treime din moştenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu colaterali privilegiaţi ai defunctului, o jumătate din moştenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului, trei sferturi din moştenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenţi ordinari, fie cu colaterali ordinari ai defunctului.

Dacă în urma dezmoştenirii rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moştenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condiţiile pentru a moşteni.

Între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad, moştenirea se împarte în mod egal, dacă legea nu prevede altfel. În același timp, înăuntrul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu defunctul au întâietate la moştenire față de rudele de grad mai îndepărtat, cu excepţia cazurilor pentru care legea dispune altfel.

Descendenţii defunctului înlătură moştenitorii din celelalte clase şi vin la moştenire în ordinea proximităţii gradului de rudenie.

În concurs cu soţul supravieţuitor, descendenţilor defunctului, indiferent de numărul lor, li se cuvin împreună trei sferturi din moştenire. Moştenirea sau partea din moştenire care li se cuvine descendenţilor se împarte între aceştia în mod egal, când vin la moştenire în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moştenire prin reprezentare succesorală.

Tatăl şi mama defunctului, cât și vin fraţii şi surorile defunctului, precum şi descendenţii acestora, până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul, au dreptul la moştenire dacă descendenţii nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni. Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu aceștia, partea care li se cuvine este de două treimi din moştenire.

Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs fie numai cu tatăl sau mama defunctului, fie numai cu surorile defunctului, precum şi descendenţii acestora, partea cuvenită clasei a doua este de o jumătate din moştenire.

Ascendenţii ordinari vin la moştenire dacă descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni. Ascendenţii ordinari vin la moştenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul.

În concurs cu soţul supravieţuitor, ascendenţii ordinari ai defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună un sfert din moştenire. Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită ascendenţilor ordinari de acelaşi grad se împarte între aceştia în mod egal.

 

×
Subiecte în articol: lege moștenire 2022 mostenire lege sot
Parteneri
Marcel Ciolacu, prezentat ca "viitorul preşedinte al României"
x close