
Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a votat-o, luni, pe Lia Savonea pentru funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ea a fost singurul candidat care s-a înscris în cursa pentru șefia Instanței supreme și a obținut 9 voturi din 10.
Judecătoarea de la Înalta Curte notează în proiectul privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere că o parte a publicului 'nu are o înțelegere clară' a rolurilor și responsabilităților instituțiilor, astfel încât 'eșecurile' sunt atribuite instanței, nu de puține ori, 'fără temei'.
'Indiferent de obiectul unui dosar, cu o miză mai mare sau mai mică, și indiferent de materie, judecătorii nu decid în funcție de simpatii personale, ci aplică prevederile Codului civil, penal sau dispozițiile de Drept administrativ, ori din altă materie. Atunci când informațiile publice sunt incomplete sau, mai mult, când sunt prezentate trunchiat ori chiar tendențios, publicul tinde să judece cazurile emoțional', spune magistratul, citat de Agerpres.
Ea adaugă că anularea unui act administrativ al unei autorități publice în instanțele de contencios este expresia faptului că 'legea este mai presus de orice autoritate', indiferent de nivelul acesteia, reprezintă sancționarea 'unui exces de putere, nu demers abuziv al justiției'.
Tot astfel, anularea unui contract, cauzele prin care se constată concurență neloială, o fraudă comercială, sustragerea de la plata taxelor datorate, condamnarea pentru fapte de corupție sunt expresia restabilirii echilibrului juridic încălcat, fie că înfruntă un abuz de autoritate, o neînțelegere contractuală sau o fraudă, judecătorul acționează în virtutea legii pentru a repune în drept un echilibru pierdut, arată Lia Savonea.
'În materia penală, spre exemplu, constatăm că în mod frecvent, în spațiul public, eșecurile procurorilor pentru rechizitoriile slabe, probele insuficiente sau anchetele penale defectuoase sunt imputate instanței de judecată. Confuzia între rolul acuzatorului și cel al judecătorului afectează grav încrederea în actul de justiție. Judecătorul nu este un executant al rechizitoriului, ci un garant al legalității și un arbitru imparțial care decide exclusiv pe baza probelor administrate în mod legal. Este fundamental ca opinia publică să înțeleagă că achitarea unui inculpat nu înseamnă 'slăbiciunea' instanței, ci, dimpotrivă, reflectă aplicarea principiului prezumției de nevinovăție și a standardului de probă 'dincolo de orice îndoială rezonabilă'. Transferarea responsabilității eșecului acuzării asupra instanței este un procedeu periculos pentru că slăbește autoritatea judecătorului și descurajează independența', subliniază judecătoarea.
Potrivit acesteia, opinia publică este influențată înainte de verdict atunci când sunt furnizate declarații sau imagini care sugerează vinovăția.
'Se creează o presiune care generează un climat tensionat, iar prejudecățile create în spațiul public pot afecta inclusiv comportamentul participanților. Cum se ajunge într-un astfel de punct? Prin opțiunea organelor de urmărire penală de mediatizare, excesivă uneori, din chiar debutul anchetei penale, mai cu seamă în cauze în care există o miză publică, corectă, indiscutabil, de combatere a comportamentelor ilicite. Atunci când finalizarea unui astfel de dosar se face într-un mod diferit față de așteptările amplificate, peste limita dezbaterilor acceptate într-o societate democratică, este mai probabil ca publicul să identifice o problemă în zona instanței de judecată', mai notează judecătoarea în proiect.
Pe 19 mai, Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat declanșarea procedurii privind numirea unui nou șef al ICCJ.
Mandatul actualului președinte al Instanței supreme, Corina Corbu, încetează la jumătatea lunii septembrie.
Lia Savonea a promovat în funcția de judecător la Instanța supremă - Secția Penală în primăvara anului 2023, după ce, anterior, a ocupat funcția de președinte al Curții de Apel București.
Ea a fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii în componența anterioară, deținând în anul 2019 și funcția de președinte al CSM.