Antena 3 CNN Actualitate Justiție Marcel Ciolacu despre problema drogurilor în România: "Marii rechini scapă aproape întotdeauna nepedepsiţi"

Marcel Ciolacu despre problema drogurilor în România: "Marii rechini scapă aproape întotdeauna nepedepsiţi"

Marcel Ciolacu a participat vineri la o întâlnire semestrială a ministrului Justiției, Alina Gorghiu, cu conducerea instituțiilor din sistemul judiciar. Cu această ocazie, premierul a vorbit şi despre problema drogurilor în România

Marcel Ciolacu despre problema drogurilor în România: "Marii rechini scapă aproape întotdeauna nepedepsiţi"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Dana Musceleanu    |    15 Sep 2023   •   13:07

Marcel Ciolacu a salutat ridicarea MCV, dar a avut un discurs extrem de dur despre traficul de droguri și evaziunea fiscală.

Premierul a cerut ca forţele de ordine şi cele din justiţie să se concentreze pe marile rețele de trafic de droguri, nu asupra consumatorilor, și a respins declarația ministrului de Interne Cătălin Predoiu, care spusese că ”lupta cu drogurile la categoria adulți e pierdută”.

"Este timpul să declarăm toleranță zero pe tot ceea ce înseamnă trafic de droguri. Toate instituțiile de forță și cele care aplică legea în România trebuie să pună combaterea acestui flagel în prim-planul activității.

Nu sunt de acord cu ideea că statul a pierdut bătălia cu drogurile. Această luptă va fi pierdută doar când o vom abandona noi. Și nu avem acest drept. Nu putem să închidem ochii și să vedem cum și mai multe vieți sunt distruse și mai multe familii suferă, în timp ce clanurile mafiote prosperă.

La fel cum cred că trebuie să acționăm mult mai dur în ceea ce privește proliferarea acestui fenomen în rândul adolescenților și tinerilor. Și vă spun ceva: strategii am tot avut de-a lungul timpului. Sunt pline sertarele instituțiilor de strategii și analize legate de droguri. Însă realitatea crudă ne demonstrează că pe stradă sunt tot mai multe droguri la care copiii noștri au acces imediat. Drogurile au depășit chiar porțile școlilor, iar dacă nu realizăm asta acum vom avea generații întregi pierdute.", a spus Marcel Ciolacu.

România nu mai este o ţară de tranzit

Premierul a accentuat că principala preocupare a forţelor de ordine trebuie să fie destructurarea reţelelor de trafic şi pedepsirea cu adevărat a marilor rechini care organizează totul.  

"Am tot văzut păreri și acțiuni îndreptate împotriva acestor copii care ajung din diverse motive să consume droguri. Vă spun doar atât: fără destructurarea rețelelor de trafic, nu vom avea un consum mai mic în rândul tinerilor.

Am ajuns să blocăm instanțele cu tot felul de dosare pentru consum, care în final se clasează, dar marii rechini scapă aproape întotdeauna nepedepsiți. Nu cred că suntem în direcția corectă. Trebuie să depășim clișeul de acum câțiva ani că România era o țară de tranzit. Nu mai este.

Și tocmai de aceea cred că trebuie să ne concentrăm pe marile dosare de trafic, pe marile rețele și pe marile clanuri. Avem nevoie de acțiune imediată și de coordonare între instituții. Traficul de droguri este rădăcina răului! De aici începe totul și aici trebuie să acționăm cu foarte mult curaj. Să acționăm, nu să reacționăm! Cred că aceasta este așteptarea legitimă a întregii societăți.", a mai declarat premierul.

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu droguri
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close