Un bărbat din Bacău, monitorizat cu brățară electronică, a fost reținut după ce a vândut în târg telefonul mobil primit de la Poliție pentru acest sistem de monitorizare a suspecților. 150 de lei a obținut bărbatul pe dispozitivul electronic, dar acum are și un dosar penal.
Incidentul a avut loc pe data de 15 aprilie, iar alerta a fost primită la dispeceratul sistemului informatic de monitorizare electronică, după ce semnalul transmis de dispozitiv a indicat că acesta nu se mai află în apropierea brățării electronice.
Din cercetări a reieșit că bărbatul ar fi vândut aparatul mobil de monitorizare de tip pure track unui tânăr de 30 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, pentru suma de 150 lei.
Dispozitivul a fost recuperat de către polițiști, iar în urma probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Bacău.
Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, într-un dosar penal care vizează încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție provizoriu și abuz de încredere.