Antena 3 CNN Actualitate Justiție Un medic a cerut șpagă de la bolnav. A avut o surpriză când a aflat cine e pacientul

Un medic a cerut șpagă de la bolnav. A avut o surpriză când a aflat cine e pacientul

Un medic a cerut șpagă de la bolnav. A avut o surpriză când a aflat cine e pacientul
20 Aug 2016   •   11:18

Medicul ortoped Stoica Marus Ioan de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, după ce a fost prins luna trecută în timp ce lua mită de la un pacient, informează vineri într-un comunicat de presă transmis AGERPRES Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

„Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Stoica Marus Ioan, în stare de arest la domiciliu, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, prev.de art. 289 alin. 1 Cod Penal rap. la art. 6 din Legea nr 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare constând în faptele inculpatului Stoica Marus Ioan care, în cursul anului 2015 şi 2016, a pretins şi primit sume de bani de la doi martori şi de la un investigator sub acoperire, cu referire la actele medicale efectuate faţă de trei pacienţi, în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu privind serviciile medicale prestate acestora şi în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de medic ortoped la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov”, se precizează în comunicatul de presă.

×
Subiecte în articol: medic mita spaga spital
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close