Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis a promulgat legea salarizării

Klaus Iohannis a promulgat legea salarizării

Klaus Iohannis a promulgat legea salarizării
Sursa foto: Foto: presidency.ro
28 Iun 2017   •   13:04

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de promulgare al Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

”Klaus Iohannis susține necesitatea de creștere a veniturilor salariale, în mod sustenabil, pentru îmbunătățirea nivelului de trai al românilor. Este evident faptul că România are nevoie de un cadru legislativ care să introducă ordine în sistemul public de salarizare, astfel încât să fie eliminate inechitățile și disfuncționalitățile salariale. În același timp, Președintele României susține necesitatea unei creșteri sustenabile a salarizării în sectorul bugetar, care să asigure motivațiile adecvate și performanțele necesare din partea tuturor beneficiarilor”, se arată într-un comunicat emis de Administrația Prezidențială.

Anunțul a venit însă cu un avertisment pentru coaliția de la guvernareKlaus Iohannis a atenționează PSD și ALDE să corecteze acele aspecte problematice ale legii.

„Legea salarizării în sectorul bugetar este un proiect asumat, la nivel guvernamental și parlamentar, de către Partidul Social Democrat, ca parte esențială a programului de guvernare al actualei coaliții politice. În acest sens, este responsabilitatea PSD-ALDE să asigure dezvoltarea echilibrată și să concilieze obiectivul de creștere a salariilor cu cel de păstrare a stabilității macroeconomice și bugetare a României.

Președintele României atrage atenția că aspectele problematice ale legii se impun a fi corectate de Guvern și Parlament de-a lungul perioadei de aplicare a legii. Coaliția aflată la guvernare are obligația să se asigure că legea salarizării va produce rezultate conform promisiunilor făcute, fără a genera dezechilibre în economie și implicații negative asupra bugetului public. În acest sens, aplicarea legii trebuie corelată cu angajamentele României din Pactul de Stabilitate și Creștere, în vederea păstrării deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB.

Această lege ar trebui să rezolve problemele salariale existente în sectorul public, fără să creeze altele. Orice ajustări ulterioare, menite să asigure spațiul bugetar destinat salarizării, trebuie să fie făcute în mod transparent, credibil și responsabil, fără a fi afectate alte sectoare importante pentru dezvoltarea economiei, respectiv investițiile și proiectele de infrastructură asumate la nivel guvernamental”, se mai arată în comunicat.

Olguța Vasilescu: Preşedintele nu poate să pună nicio o piedică

Lia Olguța Vasilescu a afirmat în repetate rânduri că nu vede niciun motiv constituţional ca președintele Klaus Iohannis să nu promulge legea salarizării și să o retrimită Parlamentului.

"Preşedintele nu poate să pună nicio o piedică pentru că, dacă nu doreşte să promulge această lege, va trebui să o trimită înapoi la Parlamentului şi suntem pregătiţi ca să reluăm rapid această lege şi să o treacă rapid de această dată, pentru că până acum am ţinut-o în dezbateri îndelungate în cadrul comisiilor pentru că am acceptat foarte multe amendamente. Nu văd niciun motiv constituţional ca legea să fie retrimisă Parlamentului. Poate să fie o sesiune extraordinară pentru aprobarea acestei legi, dar şi pentru alte obiective. Noi suntem pregătiţi", declara Olguţa Vasilescu, în urmă cu câteva zile.

 

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close