Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis merge în Emiratele Arabe Unite, după turneul african. Astăzi, vizită la Casa Sclavilor și la un liceu de fete

Klaus Iohannis merge în Emiratele Arabe Unite, după turneul african. Astăzi, vizită la Casa Sclavilor și la un liceu de fete

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:40 22 Noi 2023 Modificat la 14:40 22 Noi 2023

Mâine este ultima zi a vizitei în Senegal, după care președintele urmează să revină în țară.

Iohannis nu va sta însă prea mult în România.

Pe 4 decembrie, șeful statului se va afla în Emiratele Arabe Unite, unde va susține un discurs la Conferința Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, COP 28.

Evenimentul are loc în Dubai.

"Eu sper că în Dubai stă câteva zile, că e shopping-ul de Crăciun acolo, iar Mall Dubai este vestit în toată lumea. Deci, eu cred că dânsul poate să stea liniștit acolo, că apoi intră în vacanța de Crăciun. Să vedem dacă, tot așa, pleacă sau stă. În momentul ăsta, și dacă ar face ceva de-adevăratelea, politico-economic, lumea nu-l mai crede pe dl. Iohannis", a comentat analistul de politică externă Bogdan Chirieac la Antena 3 CNN.

Citește și: "O vacanță de un milion de euro din banii românilor. Lui Iohannis nu-i pasă!" | Bogdan Chirieac, analiză necruțătoare după safari-ul african al președintelui

Până atunci însă, Klaus Iohannis își urmează agenda turneului african.

Conform informațiilor publicate de Administrația Prezidențială, președintele vizitează, astăzi, "Casa Sclavilor". Este un obiectiv situat pe Insula Goree, fost avanpost al comerțului cu sclav și parte a patrimoniului UNESCO.

De asemenea, Iohanis va vizita liceul de fete Mariama Ba, după ce imaginile cu primirea președintelui român la un alt liceu de fete, din Kenya, au făcut furori pe internet și în presa mainstream.

Abia mâine, în ultima zi a vizitei în Senegal, Klaus Iohannis se va întâlni cu președintele acestei țări.

×
x close