Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis nu va participa la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului. Motivul invocat de şeful statului

Klaus Iohannis nu va participa la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului. Motivul invocat de şeful statului

Klaus Iohannis nu va participa la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului. Motivul invocat de şeful statului
Sursa foto: Foto: presidency.ro
de S.T.    |    23 Noi 2018   •   17:03

SFINȚIRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri o scrisoare Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române Daniel în care arată că, din motive care ţin de agenda europeană, nu va lua parte la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului.

„Preafericirea Voastră, vă mulţumesc pentru calda invitaţie de a participa la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului. Din păcate, din motive care ţin de agenda europeană, nu voi putea lua parte la evenimentul de duminică, 25 noiembrie 2018”, arată şeful statului în scrisoare.

Preşedintele Iohannis subliniază că sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului reprezintă, pentru credincioşii ortodocşi din ţară şi din diaspora, o sărbătoare cu o încărcătură istorică şi simbolică aparte.

„Participarea Patriarhului Ecumenic Sanctitatea Sa Bartolomeu I, împreună cu ierarhi ai Bisericilor ortodoxe surori, arată legătura profundă care ne uneşte în spiritul credinţei şi al valorilor creştine pe care Biserica le cultivă în societate”, spune şeful statului în scrisoare.

El menţionează că ridicarea Catedralei Naţionale a fost posibilă printr-un efort susţinut al Bisericii Ortodoxe Române şi al credincioşilor.

Program SFINȚIRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI. Ce trebuie să știi despre CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI

Preşedintele Klaus Iohannis îi va primi sâmbătă, la Palatul Cotroceni, pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă, şi pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Şeful statului va participa duminică la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles. 

Evenimentele legate de Sfințirea Catedralei Naționale se vor desfășura după următorul program:

SFINȚIRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI  Vineri, 23 noiembrie 2018, la ora 12.45, la Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va întâmpina pe Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, însoţit de o delegație a Patriarhiei Ecumenice, precum şi delegația Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra.

SFINȚIRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI  Cu ocazia acestui important eveniment, delegația Bisericii Ortodoxe din Grecia va aduce racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Această raclă va rămâne în Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei până în ziua următoare, sâmbătă, ora 16.00.

SFINȚIRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI Sâmbătă, 24 noiembrie, la ora 16.30,racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și racla cu un fragment din moaştele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina vor fi așezate spre închinare în pridvorul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (Calea 13 septembrie, nr. 4-60), unde vor rămâne până duminică, 25 noiembrie, ora 13.00.

SFINȚIRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI Acest moment va fi urmat, la ora 17.00, de Slujba de pomenire a Eroilor români, săvârșită în Catedrala Naţională de către Patriarhul României împreună cu alți ierarhi. Începând cu ora 18.00, în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, va fi săvârșită Slujba de Priveghere închinată Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina și Sfântului Mare Mucenic Mercurie.

SFINȚIRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI Duminică, 25 noiembrie, începând cu ora 8.00, va fi săvârşită Slujba Acatistului Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina în Catedrala Națională, urmată la ora 9.00 de Slujba de Sfințire a Altarului Catedralei Naționale. La sfârşitul slujbei se va citi Actul de sfințire.

SFINȚIRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI Sfânta Liturghie va începe la ora 10.30şi va fi săvârșită în interiorul Catedralei Naționale. La ora  13.00, racla cu Cinstita Mânăa Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și racla cu moaştele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina vor fi așezate la ieşirea din Sfântul Altar al Catedralei Naționale pentru a fi cinstite de către credincioși, după închinarea acestora în Sfântul Altar.

SFINȚIRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI Credincioşii care doresc să participe la slujba de sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale sunt aşteptaţi pe esplanada din faţa Catedralei Naţionale, unde vor putea urmări slujba Sfintei Liturghii pe ecranele special montate. Conform spaţiului interior disponibil, în timpul Sfintei Liturghii vor avea acces în interiorul Catedralei cei 2.000 de invitaţi oficiali.

SFINȚIRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI Însă, după finalul Sfintei Liturghii, toți credincioșii pelerini ortodocși prezenţi vor avea acces în Catedrală, atât în ziua sfințirii (25 noiembrie), cât șîn zilele următoare (26-29 noiembrie, „zilele sfințirii), având posibilitatea să se închine în Sfântul Altar, nou sfințit.

SFINȚIRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI  În seara zilei de duminică, 25 noiembrie 2018,  începând cu ora 18.30, va avea loc un Concert extraordinar, la Sala Palatului, organizat de Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, cu participarea Grupului psaltic „Tronos”, a Orchestrei reprezentative a Armatei Române și a Orchestrei Naționale „Lăutarii din Chișinău”. 

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close