Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, în Parlament: „Nu suntem un stat de rangul doi în Uniunea Europeană”

Klaus Iohannis, în Parlament: „Nu suntem un stat de rangul doi în Uniunea Europeană”

Klaus Iohannis, în Parlament: „Nu suntem un stat de rangul doi în Uniunea Europeană”
Sursa foto: Foto: Agerpres
09 Mai 2017   •   11:52

Preşedintele Klaus Iohannis s-a adresat, marți, plenului reunit al Parlamentului, cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la Proclamaţia de Independenţă a României, precum şi a Zilei Europei.

Preşedintele Iohannis s-a mai adresat anul acesta Parlamentului în luna februarie pe tema bugetului de stat.

Discursul președintelui Klaus Iohannis

„Domnule Președinte al Senatului,

Domnule Președinte al Camerei Deputaților,

Onorați membri ai Guvernului,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Excelențele voastre doamnelor și domnilor ambasadori,

Stimați invitați,

Doamnelor și domnilor,

9 Mai este o zi cu multiple valențe istorice și politice pentru România. Aniversăm astăzi 140 de ani de la declararea Independenței de Stat și celebrăm, în același timp, Ziua Europei. Astfel de momente sunt un prilej nu doar pentru a rememora evenimente, ci, mai ales, pentru a stărui mai mult asupra semnificațiilor lor.

Am dorit să mă adresez astăzi Parlamentului pentru că aici este forul suprem de reprezentare și dezbatere, cel mai potrivit loc în care să vorbim despre responsabilitatea de a înțelege resorturile prin care, în perioade dificile din trecut, România a progresat și s-a modernizat.

Din această perspectivă, faptele celor care au pregătit politic Independența României, precum și memoria celor care s-au sacrificat pentru ea ne fac cu atât mai conștienți de răspunderea și datoria care, peste secole, ne revin nouă.

Doamnelor și domnilor,

Obținerea Independenței probează viziunea patriotică a Principelui Carol și determinarea politică a Guvernului condus de Ion C. Brătianu. Ea a fost expresia consensului politic și a sprijinului popular, o dovadă a conlucrării dintre autoritățile statului și toate corpurile societății.

În final, Independența s-a consfințit prin eforturile diplomatice ale politicienilor care au reprezentat România la Congresul de Pace de la Berlin.

Însă Independența României a fost consolidată și printr-o modernizare constituțională, legislativă, instituțională și economică, pe parcursul câtorva decenii. În tot acest proces, responsabilitatea și angajamentul forțelor politice spre un progres de factură europeană au jucat un rol extrem de important.

Realizările istorice din 1848, 1859, 1877 și, apoi, din 1918 demonstrează că politica adevărată presupune urmărirea stăruitoare, uneori pe parcursul multor ani, a obiectivelor naționale.

Mesajul faptelor excepționale ale înaintașilor noștri este ca un proiect de țară, construit în jurul marilor valori naționale, are nevoie de clarviziunea clasei politice, dar și de coeziune dintre aceasta și societate.

Independența și Marea Unire, cei doi piloni istorici fundamentali ai existenței și dezvoltării României moderne, precum și, mai recent, integrarea europeană și euroatlantică ne arată că atingerea obiectivelor noastre fundamentale nu se poate realiza fără participarea activă a României la procesele politice europene și internaționale.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Proclamația de Independență a fost actul de responsabilitate și angajament al aleșilor, pentru că aceasta este menirea reprezentanților legitimi ai oamenilor, de a urmări, cu înțelepciune, interesul pe termen lung al țării.

Astăzi, ca și în trecut, mai degrabă decât declarațiile politice solemne, pe cetățeni îi interesează modul în care acțiunile autorităților ori instituțiilor publice sunt benefice vieții lor și viitorului copiilor lor.

O democrație autentică nu poate fi funcțională fără un Parlament puternic. Iar o Românie modernă nu se poate dezvolta fără un cadru legislativ coerent. Așadar, misiunea dumneavoastră este una esențială pentru progresul țării, pentru că de îndeplinirea ei depind performanța și stabilitatea arhitecturii instituționale a statului.

România a avut la momentul declarării Independenței o clasă politică formată din oameni care au propus țării proiecte și ținte ambițioase, importante.

A stat în puterea generației de la 1848 să facă primii pași spre modernizarea României. A fost în sarcina urmașilor pașoptiștilor să ducă mai departe idealurile independenței și unității naționale și să le îndeplinească.

A stat în sacrificiul tinerilor din 1989 schimbarea drumului României spre un parcurs democratic, urmat apoi de un puternic angajament pro-european și pro-Nord-Atlantic.

La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, marile demonstrații din luna februarie a acestui an au exprimat angajamentul unei noi generații de a reîncărca în conținut și semnificație noțiunile de libertate, stat de drept și democrație.

De-a lungul istoriei, românii au arătat în diverse feluri direcția și valorile la care vor să adere. Este rolul clasei politice să audă și să înțeleagă vocile lor, precum și să le fructifice printr-o relație de încredere între politicieni, instituții și cetățeni, demnă de statutul european al României.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Ca în fiecare an, la 9 Mai sărbătorim și Ziua Europei, ziua în care a luat naștere proiectul european în urmă cu 67 de ani.

Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, prezenta la acea dată - 9 mai 1950 - propunerea sa privind crearea unei Europe unite, indispensabile pentru menținerea unor relații pașnice între statele de pe continentul european.

De atunci și până acum, proiectul european a făcut pași extrem de importanți, continuând să se dezvolte și devenind un spațiu de pace, democrație, libertate, prosperitate și solidaritate între statele membre.

Pentru toate acestea, în numele României, mă bucur să salut în această zi specială victoria recentă a valorilor și angajamentului european în țara lui Robert Schuman.

Aniversăm anul acesta și un deceniu de la momentul istoric în care România a aderat la Uniunea Europeană.

Sunt, așadar, 10 ani de când ne bucurăm de avantajele statutului de țară membră a Uniunii, 10 ani de când România a devenit parte a procesului decizional la nivel european.

Beneficiile aderării la marea familie europeană sunt indiscutabile și sunt greu de contestat chiar și de cele mai eurosceptice voci.

Cifrele vorbesc de la sine și nu pot fi ignorate: creșterea consistentă a Produsului Intern Brut, dublarea valorii exporturilor, creșteri semnificative ale câștigului salarial mediu, a valorii adăugate brute în economie, industrie și servicii, în ciuda crizei economice care s-a interpus.

Mai mult, România este un beneficiar net de fonduri europene. Între 1 ianuarie 2007 și 28 februarie 2017, diferența dintre fondurile pe care le-am absorbit și cele pe care le-am plătit la bugetul Uniunii este de 27,7 miliarde euro în favoarea României. Toate acestea s-au reflectat pozitiv în calitatea vieții.

Cu siguranță am fi putut face mai mult în toată această perioadă, de la reducerea decalajelor între regiuni până la absorbția efectivă a fondurilor europene și găsirea unor soluții sustenabile care să diminueze exodul resurselor umane.

Dar nu Uniunea Europeană poartă vina pentru aceste neajunsuri, responsabilitatea este internă și rezidă, în principal, în capacitatea limitată a guvernelor noastre de a fructifica la maximum avantajele conferite de statutul de țară membră a Uniunii.

Indiscutabil, pentru România nu există altă opțiune decât aceea a dezvoltării sale în continuare în cadrul unei Uniuni Europene solidare și puternice.

Am amintit succint despre ce a însemnat pentru țara noastră acest ultim deceniu pentru că trebuie combătute discursurile populiste prin recurgerea la evidențe.

Cred, de aceea, că este necesar să comunicăm frecvent și mai bine ce înseamnă concret pentru români Uniunea Europeană, să readucem în prim-plan beneficiile, adesea ignorate, pentru că sunt de la sine înțelese, ale faptului că facem parte din acest mare proiect european.

Mă bucur să constat că, la 10 ani de la momentul aderării noastre la Uniunea Europeană, românii au rămas profund atașați valorilor care definesc Uniunea și sunt determinați să ducă mai departe procesul de integrare europeană.

Avem de trecut însă peste unele bariere la nivel intern, care ne împiedică să ne manifestăm pe măsura capacității noastre naționale și ne constrâng în mod injust să ne auto-caracterizăm ca un stat de rangul doi în Uniunea Europeană. Trebuie să depășim această percepție și aceste prejudecăți. Nu suntem un stat de rangul doi în Uniunea Europeană!

Doamnelor și domnilor,

Ne dorim să facem parte dintr-o Uniune care respectă și garantează, în mod consecvent, valorile și principiile care au asigurat, de-a lungul timpului, fundamentul construcției europene, o Uniune capabilă să genereze rezultate concrete pe marile teme de interes direct pentru cetățenii săi.

Astăzi, când suntem în plin proces de redefinire a proiectului european, constatăm că aceste valori și principii își păstrează în totalitate valabilitatea.

Este interesul major al României de a fi parte a unei astfel de Uniuni, aflate în deplin acord cu principiile sale constitutive.

O astfel de Uniune poate face față cu succes provocărilor actuale și viitoare și poate garanta perspective mai bune de dezvoltare a statelor membre și cetățenilor săi, în comparație cu o Europă fragmentată, divizată în mod artificial.

România susține în mod ferm aprofundarea integrării europene. Obiectivul României este acela de a fi alături de acele state membre care acționează în direcția consolidării Uniunii Europene. Cu cât vom fi mai aproape de acest nucleu de state, cu atât vom putea conta mai mult în procesul decizional european, cu atât vom avea mai multe șanse de dezvoltare.

În acest context, este în interesul nostru ca procesul de adâncire a integrării europene să continue. Aderarea României la Zona Euro, cât mai curând posibil, atunci când toate condițiile vor fi îndeplinite, este un pas esențial, în opinia mea, pentru consolidarea rolului României la nivel european.

Totodată, așa cum ne arată exemplul altor țări, convergența economică va avea de câștigat, atât prin pregătirea necesară adoptării monedei comune, dar și după acest moment.

De asemenea, aderarea României la Spațiul Schengen va aduce plusvaloare nu numai pentru români, dar și pentru întregul spațiu de liberă circulație din Uniune.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Celebrăm astăzi un arc peste timp – 140 de ani de la declararea Independenței de Stat și sărbătorirea Zilei Europei - într-un context complicat pentru continentul nostru. Trăim într-una dintre acele perioade istorice la care, peste ani, urmașii vor privi înapoi și vor judeca dacă noi, oameni de stat și politicieni, am înțeles corect direcția spre care să ducem țara, sau am ratat un moment important pentru viitorul națiunii.

Am ținut să evoc în fața dumneavoastră semnificația Zilei Independenței de Stat a României și a Zilei Europei pentru că ceea ce definește un popor și tăria clasei sale politice sunt valorile la care aderă, proiectele pe care și le propune și pe care le aduce la îndeplinire.

Ziua de astăzi marchează cele două repere fundamentale pentru noi: construirea unui stat român puternic și integrarea în Uniunea Europeană.

Lecțiile trecutului ne arată fără echivoc că țara noastră s-a dezvoltat doar când s-a asociat proceselor politice progresiste europene și atunci când politicienii ce au avut viziune au pus proiectele naționale deasupra intereselor partizane.

Astăzi, mai mult decât oricând, cred că România trebuie să afirme, tare și răspicat, că locul său este în continuare în rândul democrațiilor europene consolidate, în care sunt respectate drepturile civice, iar legea este egală pentru toți.

Actualul context regional și internațional poate fi o oportunitate pentru ca România să demonstreze că este o națiune puternică și are o clasă politică matură, capabilă să garanteze siguranța și prosperitatea cetățenilor. Dacă ne ridicăm sau nu la înălțimea acestui moment, depinde numai de noi.

Dumneavoastră, doamnelor și domnilor senatori și deputați, vă revine un rol esențial. Puneți pe agendă legi cu un impact major asupra viitorului românilor.

Nu vă gândiți doar la beneficiile pe care unele măsuri le au acum, nu vă gândiți doar la un câștig electoral de moment!

Întrebați-vă cum va arăta România în cinci ani, în zece ani, cu legile pe care le adoptați dumneavoastră acum.

Întrebați-vă dacă în anii următori România va deveni mai puternică sau dacă, dimpotrivă, va fi slăbită de impactul legilor votate de dumneavoastră.

Aveți responsabilitatea și capacitatea de a restabili încrederea cetățenilor în Parlament, această instituție fundamentală a democrației. Aveți responsabilitatea și vă rog să o exercitați!

Vă chem să faceți din aceasta un obiectiv politic demn de Centenarul comemorării eroilor Marelui Război și aniversarea Marii Uniri.

Centenarul este nu doar un moment de sărbătoare, un prilej de acordare de medalii și distincții, ci oportunitatea de a ne mobiliza toate energiile în favoarea unor fapte, nu unor vorbe goale. Nu prin declarații demagogice, ci prin proiecte concrete și importante pentru viitor să reconstruim coeziunea dintre societate și clasa politică.

Cum facem ca România să beneficieze de prosperitate pe termen lung, care să însemne creșterea nivelului de trai, fără vulnerabilități majore pentru următorii ani?

Care sunt mecanismele pentru consolidarea unui stat de drept funcțional? Care trebuie să fie rolul definitoriu al României pe scena europeană?

Cu puțin timp înaintea aniversării Centenarului Marii Uniri și în anul aniversării a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România așteaptă de la elitele sale un răspuns adecvat la aceste întrebări.

Vă propun ca, asumându-ne importantele învățăminte ale trecutului, cât și mesajul preocupat, atent și activ al societății românești, să facem din angajamentul european al României cel mai durabil monument al independenței și unirii naționale!

La mulți ani, România!

La mulți ani, Europa!”

 

×
Subiecte în articol: bugetul de stat Klaus Iohannis
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close