"Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi, a sesizat la data de 15 aprilie 2014, în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin.1 din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii în vederea efectuării de verificări cu privire la situaţia constatată în legătură cu apariţia în mass-media a unor afirmaţii denigratoare care aduc atingere dreptului la imagine a magistraţilor, cu consecinţa afectării independenţei sistemului judiciar", se arată într-un comunicat al CSM.
CSM mai precizează că, în situaţii similare, a concluzionat că afirmaţiile emise în spaţiul public de persoane cercetate sau de persoane publice prin care se acreditează ideea că dosarele penale sunt instrumentate la comanda unor persoane cu putere de decizie din mediul politic afectează imaginea sistemului judiciar.
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a făcut declaraţiile reclamate în contextul cercetării sale de către DNA pentru luare de mită.
Edilul este acuzat că a primit 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern, spre a-l ajuta pe acesta să câştige contractul pentru construirea locuinţelor sociale din campusul "Henri Coandă".