Antena 3 CNN Actualitate La cât a ajuns datoria globală mondială. Cifra e uluitoare

La cât a ajuns datoria globală mondială. Cifra e uluitoare

La cât a ajuns datoria globală mondială. Cifra e uluitoare
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
23 Apr 2018   •   20:48

Datoria globală, ajunsă la un nivel record, de 164.000 de miliarde de dolari, este o amenințare la adresa stabilității financiare a lumii, a evidențiat întâlnirea de primăvară a Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale de la Washington. 

Statele trebuie să adopte măsuri decisive pentru a-și reconstrui rezerva financiară, astfel îcât să-și majoreze cheltuielile în perioade de criză.

FMI a cerut SUA, al căror deficit bugetar ar urma să depășească 1.000 de miliarde de dolari până în 2020, ”să-și reechlibreze politica fiscală”, astfel încât să scadă pe termen mediu nivelul datoriei ca procent din PIB.

Printre economiile majore, cel mai ridicat nivel al datoriei este cel al Japoniei, de 236% din PIB, Italiei, de 132% din PIB și SUA, de 108% din PIB.

×
Subiecte în articol: datorie PIB state
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close