Antena 3 CNN Actualitate La ordinea zilei: CUM au dispărut dosarele lui Traian Băsescu

La ordinea zilei: CUM au dispărut dosarele lui Traian Băsescu

La ordinea zilei: CUM au dispărut dosarele lui Traian Băsescu
Sursa foto: Foto: Antena 3
14 Noi 2013   •   20:01

Jurnalistul luju.ro Răzvan Savaliuc a vorbit, în ediţia de joi seară a emisiunii "La ordinea zilei", de la Antena 3, despre multiplele dosare în care apare numele preşedintelui Traian Băsescu şi care, într-o formă sau alta, au fost date uitării fie datorită imunităţii prezidenţiale, fie prin închidere cu neînceperea urmăririi penale.

"Dacă în unele s-a invocat o falsă imunitate prezidenţială, anunţată de valetul preşedintelui, cum l-am numit pe fostul şef al DNA Daniel Morar, altele în schimb au fost lucrate şi închide fără nicio cercetare, cu neînceperea urmăririi penale. Şi aş începe cu dosarul casei din Mihăileanu, care este cel mai elocvent caz de fraudă imobiliară din România, este dovedit chiar dacă, în decembrie 2012, după o zi a Elenei Udrea la parchetul General, procurorul de caz a închis acest dosar cu neînceperea urmăririi penale", a afirmat Răzvan Savaliuc, senior editor la luju.ro, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Savaliuc a amintit şi de dosarul Flota, cu peste 80 de inculpaţi, care a fost returnat de Înalta Curte, după ce Traian Băsescu a devenit preşedintele României, pe un viciu de procedură. "A fost returnat la RNA, care s-a transformat în DNA şi care l-a închis. De acest dosar, acum, nimeni numai ştie nimic", a mai arătat jurnalistul de la Lumea justiţiei.

×
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close