Antena 3 CNN Actualitate La ordinea zilei: O familie de 30 de suflete din Maramureş, adusă în pragul disperării

La ordinea zilei: O familie de 30 de suflete din Maramureş, adusă în pragul disperării

La ordinea zilei: O familie de 30 de suflete din Maramureş, adusă în pragul disperării
14 Mai 2015   •   20:53

Dana Grecu a prezentat, în ediţia de joi a emisiunii "La ordinea zilei", cazul unei familii din Maramureş, adusă în pragul disperării de piedicile ce-i sunt puse de autorităţile locale în încercarea de a obţine o subvenţie de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Dana Grecu povesteşte la Antena 3 că o femeie în vârstă de 70 de ani a venit din Maramureş în Bucureşti pentru a cere să i se facă dreptate, după mai multe încercări eşuate de-a lungul anilor.

"A făcut petiţii de vreo 11 ori. A fost la APIA Vişeu, la APIA Baia Mare, la APIA Bucureşti, la Corpul de control al premierului, la Avocatul Poporului, la ANI. A venit din Maramureş la Bucureşti ca să ne spună că nu mai poate", a spus Dana Grecu.

"În 2012, o familie depune o cerere de concesionare a unui munte. În 2013, cumpără animale. Primarul semnează contract de concesiune. Depune femeia la APIA cum că are munte, are animale, şi vrea subvenţie de la UE că aşa e legea. Şi primeşte răspuns de la APIA că primarul a trimis hârtie la APIA că acel contract e invalid. (...) Instanţa spune: contractul este bun. (...) Ce instituţie din ţara asta poate verifica acest contract?!", a subliniat Dana Grecu.

Prezent în emisiune, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop a afirmat că se va interesa personal de această chestiune şi va merge în localitatea Repedea, care face parte din colegiul său.


×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close