Antena 3 CNN Actualitate Laptop-ul Ministrului Mediului a dispărut din sediul ministerului, păzit de două firme de securitate

Laptop-ul Ministrului Mediului a dispărut din sediul ministerului, păzit de două firme de securitate

Laptop-ul Ministrului Mediului a dispărut din sediul ministerului, păzit de două firme de securitate
Sursa foto: nemirschi
15 Mai 2009   •   09:13

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi şi doi dintre subalternii săi au rămas fără laptopuri. Asta cu toate că sediul Ministerului Mediului este păzit de angajaţii a două firme de pază şi protecţie. Ministrul nu a stocat pe laptopul de serviciu informaţii importante, susţin oficialii instituţiei.

Furtul s-a petrecut, cel mai probabil, în perioada minivacanţei de 1 Mai. Potrivit unor surse din poliţie, citate de Evenimentul Zilei, fapta a fost reclamată anchetatorilor câteva zile mai târziu, când ministrul şi secretara lui s-au întors la birou.

Reprezentantul uneia dintre cele două firme care asigură paza Ministerului Mediului susţine că paznicii şi-au făcut datoria. Mai mult, el spune că la mijloc nu este vorba despre niciun furt, iar laptopurile ar fi fost scoase din minister chiar de către angajaţi, în timpul programului. Poliţiştii Secţiei 14, din capitală, au deschis o anchetă pentru a stabili modul în care au dispărut calculatoarele, în valoare de 15.000 de lei.

Anchetatorii au prelevat mai multe probe şi fac expertize criminalistice. Ei susţin însă că nu se poate vorbi despre o spargere propriu-zisă, întrucât la faţa locului nu s-au găsit urme de forţare a uşilor sau ferestrelor.

Reprezentanţii Ministerului Mediului au precizat pentru Evenimentul Zilei că atât ministrul Nicolae Nemirschi cât şi cei doi subalterni ai săi nu au stocat pe laptopurile de serviciu informaţii importante.

Antena 3

×
Subiecte în articol: laptop ministrul Mediului

ȘTIRI

Proiect: Închisoare pentru şoferii băuţi, drogaţi sau care nu deţin permis

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close