Antena 3 CNN Actualitate Laszlo Tokes: Trebuie să LUPTĂM pentru AUTONOMIA regiunii, ţinută în frâu de Bucureşti

Laszlo Tokes: Trebuie să LUPTĂM pentru AUTONOMIA regiunii, ţinută în frâu de Bucureşti

Laszlo Tokes: Trebuie să LUPTĂM pentru AUTONOMIA regiunii, ţinută în frâu de Bucureşti
Sursa foto: Foto: Agerpres
15 Mar 2014   •   15:52
Preşedintele CNMT, europarlamentarul Laszlo Tokes, i-a îndemnat, sâmbătă, pe maghiari să lupte împreună cu românii pentru autonomie în întreaga Transilvanie, "ţinută în frâu de conducerea din Bucureşti prin prefecţii impuşi", el spunând că lupta nu trebuie să fie "unii împotriva altora".
Laszlo Tokes i-a îndemnat pe maghiarii din Ardeal, sâmbătă, într-un discurs ţinut în limba maghiară în faţa celor aproximativ 400 de persoane care au participat la manifestările organizate de PPMT la statuia revoluţionarului paşoptist Szacsvay Imre din Oradea, să continue lupta pentru autonomie, dar nu doar pentru cea a regiunii Partium, ci în întreaga Transilvanie, conform Mediafax.
"Sărbătoarea de acum are o însemnătate deosebită şi pentru că acest an a fost decretat ca Anul autonomiei pentru Partium, pentru că sărbătorim nu numai trecutul, ci şi prezentul şi viitorul. Războiul nostru de acum îl putem numi bătălia pentru autonomie. Sunt unii care se gândesc doar la secuime şi uită celelalte zone ale Ardealului. Trebuie să vorbim despre tot Ardealul, despre maghiari, dar şi despre români, pentru că împreună cu conaţionalii români trebuie să luptăm pentru autonomia acestei regiuni, ţinută în frâu de conducerea din Bucureşti prin prefecţii impuşi", a spus Tokes. 
El a afirmat, însă, că maghiarii nu trebuie să lupte pentru autonomie împotriva românilor şi nici invers, ci "împreună".
"Se pune şi acum întrebarea, vrem să fim slugi sau liberi? Dar nu înseamnă să luptăm unii împotriva altora, ci împreună. Acesta este mesajul zilei de azi. Un popor subjugat nu va putea niciodată să fie liber. Dacă pe noi, maghiarii, ne subjugă în România, nu doar pentru noi, ci şi pentru români va fi o îngrădire a libertăţilor", a spus Tokes. 
Referindu-se la Revoluţia din 1848, el a susţinut că atunci "asupritorii ne-au întors unii împotriva altora", iar "de atunci situaţia s-a repetat", astfel încât "a trebuit să ne luptăm împotriva ocupaţiei străine, împotriva sovieticilor, apoi a comuniştilor".
"Din păcate, istoria se repetă şi acum. Interesele oculte, private, ne ţin în loc, un guvern neo-comunist ne conduce, care încearcă să îi întoarcă împotriva maghiarilor nu doar pe români, ci şi pe slovaci, pe ucrainieni, iar acum trebuie să suportăm consecinţele", a spus şeful CNMT.
Manifestarea organizată, sâmbătă, de PPMT în centrul municipiului Oradea a durat aproximativ o oră, desfăşurându-se în prezenţa unui singur invitat din Ungaria, consulul Barabas Janos, şi sub supravegherea mai multor echipaje ale Poliţiei Locale Oradea, ale Poliţiei Bihor şi Jandarmeriei Judeţene. 
Participanţii nu au scandat lozinci, agitând drapele ale Ungariei, steaguri secuieşti şi steaguri arpadiene.
În Bihor, formaţiunile maghiare sărbătoresc separat Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, la fel ca în anii trecuţi.
Astfel, UDMR a programat pentru sâmbătă manifestări care au început la ora 15.00 cu depunerea de coroane la monumentul revoluţionarului paşoptist polonez Kazimir Rulikowski din Cimitirul Municipal Oradea, apoi la bustul revoluţionarului paşoptist român Nicolae Bălcescu, din parcul cu acelaşi nume. Festivităţile vor continua în centrul oraşului, în Parcul Libertăţii, unde la ora 17.00 este programată depunerea de flori la statuia paşoptistului maghiar Szacsvay Imre. Tot aici vor ţine discursuri prefectul judeţului Bihor, Claudiu Pop, care va transmite mesajul premierului Victor Ponta, consulul general de la Cluj al Republicii Ungare, care va citi mesajul premierului Ungariei, Viktor Orban, şi, cel mai probabil, preşedintele executiv al UDMR Bihor, deputatul Szabo Odon, care va purta, conform tradiţiei ultimilor ani, o uniformă de husari. 
Evenimentele organizate de UDMR vor continua cu un marş cu torţe spre Parcul Petofi, unde politicienii Uniunii vor depune flori la bustul poetului Petofi Sandor, seara urmând să se încheie cu un spectacol de folclor maghiar.
 

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close