Antena 3 CNN Actualitate Lazăr face scut pentru Kovesi și împotriva CSM. Cum interpretează Parchetul refuzul magistraților privind dosarul alegerilor din 2009

Lazăr face scut pentru Kovesi și împotriva CSM. Cum interpretează Parchetul refuzul magistraților privind dosarul alegerilor din 2009

Lazăr face scut pentru Kovesi și împotriva CSM. Cum interpretează Parchetul refuzul magistraților privind dosarul alegerilor din 2009
Sursa foto: Foto: Agerpres
07 Aug 2017   •   18:31

Procurorul General Augustin Lazăr se face că nu înțelege ce presupune refuzul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care a anunțat, luni, că nu consideră oportună sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la un potenţial conflict juridic între Parchetul General (PG) şi Comisia de anchetă a alegerilor din 2009.

Într-un comunicat remis luni, conducerea Parchetului General susţine că a luat act de concluzia Consiliului Superior al Magistraturii privind lipsa cerinţelor legale pentru declanşarea unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea legiuitoare şi autoritatea judecătorească în ceea ce priveşte sesizarea făcută de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în contextul analizei cererii Comisiei parlamentare de anchetă a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009. 

Pe de altă parte, Parchetul General arată că CSM nu a exclus aplicarea dispoziţiilor procesual penale în ceea ce priveşte cererea Comisiei parlamentare. 

'Totodată, conducerea Ministerului Public a luat act de faptul că, în calitate de garant al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii nu a pus în discuţie excluderea aplicării dispoziţiilor procesual penale invocate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind circuitul dosarelor penale şi cadrul legal în care se realizează controlul judiciar asupra soluţiilor procurorului. Dispoziţiile invocate sunt restrictiv prevăzute de Codul de procedură penală (art.2. - Procesul penal se desfăşoară potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege), procurorii desfăşurându-şi activitatea potrivit principiului legalităţii (art. 132 alin 1 din Constituţia României)', declară Parchetul. 

În context, Parchetul General reaminteşte că solicitarea Comisiei parlamentare de anchetă a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009 - aflată în faza de analiză şi de clarificare a unor probleme de drept - are în vedere o cauză în care s-a pronunţat o soluţie de clasare ce vizează infracţiuni pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. 

Decizia CSM vine după ce, în 31 iulie, Parchetul General a cerut CSM să spună dacă este oportună sesizarea Curţii Constituţionale a României cu o cerere de constatare a existenţei unui conflict juridic, în cazul solicitărilor Comisiei de Anchetă a alegerilor din 2009.

 

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close