Antena 3 CNN Actualitate Lăzăroiu, de acord cu Cristi Preda în privinţa Antenei 3. Răzvan Zamfir: „Nicio publicaţie nu poate fi suprimată”

Lăzăroiu, de acord cu Cristi Preda în privinţa Antenei 3. Răzvan Zamfir: „Nicio publicaţie nu poate fi suprimată”

Lăzăroiu, de acord cu Cristi Preda în privinţa Antenei 3. Răzvan Zamfir: „Nicio publicaţie nu poate fi suprimată”
de M.T.    |    28 Mar 2014   •   21:40

Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu spune că este de acord cu europarlamentarul Cristi Preda, care a declarat la o emisiune TV că el ar închide postul de televiziune Antena 3.

„Da, şi eu sunt de acord cu Cristi Preda. Firmelor care sunt puse sub urmărire penală ar trebui să li se limiteze activitatea. Aşa cum unii oameni nu sunt cercetaţi în stare de libertate”, a scris Lăzăroiu pe pagina sa de Facebook.

„De exemplu, dacă Antena 3 e acuzată de şantaj, are dreptul să mai emită? Ca să linşeze judecători şi procurori?”, a adăugat fostul consilier prezidenţial.

Invitat la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3, jurnalistul Răzvan Zamfir a comentat ieşirea lui Sebastian Lăzăroiu.

„Domnul Lăzăroiu este în acord cu domnul Cristian Preda, dar nici unul dintre aceştia nu este în acord cu Constituţia, unde se prevede foarte clar că nicio publicaţie nu poate fi suprimată. Comparaţia lui este un sofism, ne dăm seama cu toţii că n-are nicio legătură cu realitatea” a spus Răzvan Zamfir.

„Domnul Cristian Preda a citit Constituţia, cred că acolo a fost doar incapacitatea de a-şi ţine nervozitatea sub control, ceea ce, pentru un politician, e destul de riscant”, a mai precizat jurnalistul.

„Este ceea ce îşi doreşte domnul Sebastian Lăzăroiu, la fel ca şi domnul Preda, la fel ca şi domnul preşedinte Traian Băsescu. Cred că asta este tema dânşilor, dar nu ştiu cum să o ducă la capăt”, consideră europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă.

În opinia fostului ministru al Culturii, Daniel Barbu, declaraţiile recente reprezintă „încă o dovadă a faptului că toţi cei care au gravitat în jurul lui Traian Băsescu nu au nici cea mai elementară înţelegere a principiilor de bază ale democraţiei”.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close