Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Muncii îi sfidează pe parlamentari. Ana Costea nu a venit nici marți în Parlament

Ministrul Muncii îi sfidează pe parlamentari. Ana Costea nu a venit nici marți în Parlament

Ministrul Muncii îi sfidează pe parlamentari. Ana Costea nu a venit nici marți în Parlament
23 Feb 2016   •   15:00
Ministrul Muncii, Ana Costea, continuă să-i sfideze pe parlamentari. Este pentru a treia oară când ministrul Muncii îi lasă pe aleşi cu ochii în soare şi nu merge la Comisia de Muncă.

De mai bine de o lună, Costea îşi amână prezenţa în faţa deputaţilor. Ana Costea ar trebui să dea explicaţii despre legea salarizării unitare. 

Guvernul are bani doar pentru o creştere cu 12% a ponderii salariilor bugetarilor în PIB în următorii trei ani, ceea ce ar însemna doar majorarea salariului minim, susţin sindicaliştii care s-au întâlnit cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe. 
 
Un astfel de proiect ar însemna îngheţarea salariilor pentru restul bugetarilor. Ministrul de Finanţe nu a negat măsura, dar a precizat că deocamdată nu s-a luat luat o decizie finală. 
 
Sindicatele se declară nemulţumite doar cu o majorare a salariului minim în următorii 3 ani. 
 
Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, nu respinge această variantă. 
 
Premierul Dacian Cioloş a anunţat că aşteaptă şi acum de la ministrul de Finanţe o variantă clară a legii salarizării, care să ţină cont de realităţile din buget. 
 
Guvernul a avut pe masă până acum trei proiecte ale legii salarizării. Primele două au fost elaborare pe vremea fostelor guverne Boc şi Ponta şi doar al treilea a fost propus de actualul minister de Finanţe.

Toate propun o creştere graduală a salariilor, pe o perioadă de până la 6 ani. Peste 1,2 milioane de angajaţi la stat vor fi beneficiarii noii legi a salarizării care ar trebui să intre în vigoare de anul viitor.
 

×
Subiecte în articol: legea salarizarii
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close