Antena 3 CNN Actualitate Legea minelor a fost respinsă

Legea minelor a fost respinsă

Legea minelor a fost respinsă
de S.T.    |    10 Dec 2013   •   15:10

Legea minelor nu a întrunit nici la Camera Deputaţilor numărul de voturi necesar pentru a fi adoptată, după ce a fost respinsă din acelaşi motiv la Senat.

Doar 160 de voturi au fost pentru, insuficiente pentru a trece, în timp ce105 deputați au votat ”împotrivă” iar 22 s-au abținut. Pentru adoptare erau necesare voturi ”pentru” de la jumătate plus unu din totalul deputaților, respectiv 204.

În plenul Senatului legea a fost respinsă la limită, cu 85 de voturi ”pentru” din cele 87 necesare, după dispute aprinse între senatorii puterii și cei din opoziție.

Prevederile acestei legi includ modificări ale actualei legi a minelor nr.85/2003 prin care lucrările operatorilor minieri privaţi ar fi declarate de utilitate publică și li s-ar permite să exproprieze cetățeni români de bunuri imobile legal dobândite.
Totodată, în actul normativ sunt interzise exploatările cu tehnologii ce afectează mediul și obligații pentru folosirea celor mai avansate tehnologii în domeniu.



×
Subiecte în articol: Camera Deputatilor Senat
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close