Antena 3 CNN Actualitate Licee din Bucureşti şi din ţară, amendate de inspectorii ANPC pentru comercializarea de ţigări şi alcool

Licee din Bucureşti şi din ţară, amendate de inspectorii ANPC pentru comercializarea de ţigări şi alcool

Licee din Bucureşti şi din ţară, amendate de inspectorii ANPC pentru comercializarea de ţigări şi alcool
Sursa foto: Scolile si licee din tara au fost amendate de ANPC
19 Noi 2009   •   14:29

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat luna aceasta magazinele din mai multe unităţi de învăţământ din Capitală şi din ţară, dar şi cele care sunt amplasate pe căile de acces înspre şcoli, care comercializează produse din tutun şi aclool, după cum arată comunicatul ANPC remis către Antena3.ro. Cele peste o sută de amenzi au valorat mai mult de 500.000 de lei, iar zeci şi sute de produse au fost oprite definitiv sau temporar de la comercializare. Controlul a fost realizat de Autoritate pentru a constata dacă se respectă legea are prevede măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor.


Pe 10 noiembrie 2009, ANPC a controlat la nivel naţional 311 operatori economici care îşi desfăşurau activitatea în incinta sau pe căile de acces către 255 unităţi de învăţământ. Din cei 209 operatori economici depistaţi cu abateri de la legislaţia privind protecţia consumatorilor, 10 unitati de alimentaţie publică comercializau băuturi alcoolice, produse din tutun sau produse nerecomandate copiilor, conform prevederilor legii pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar.

Astfel, comisarii ANPC au oprit definitiv de la comercializare 30 de kilograme de alimente improprii consumului uman, alte 327 au fost oprite temporar, până la remedierea neconformităţilor şi au dat 125 de amenzi contravenţionale în valoare de 502.600 lei, precum şi 122 de avertismente.

Comisarii Autorităţii au constatat comercializarea băuturilor alcoolice la sticlă sau la pahar şi a ţigărilor la bucată, atât în incinta, cât şi în apropierea şcolilor, într-un caz chiar pe trotuarul de lângă poarta de intrare într-un gimnaziu.


Deşi legea prevede că în incinta unităţilor de învăţământ de toate gradele, a căminelor şi a locurilor de cazare pentru elevi şi studenţi, în curţile acestor imobile, precum şi pe trotuarele sau pe aleile de acces în aceste unităţi, este interzisă comercializarea ori expunerea spre vânzare a băuturilor alcoolice şi, cu excepţia unităţilor de învăţământ superior, şi a produselor din tutun, unele Primării au emis autorizaţii pentru comercializarea de alcool şi tutun în spaţii amplasate la distanţe foarte mici de unităţile de învăţământ.

Astfel, în judeţul Vrancea, un magazin mixt, în care se comercializau ţigări şi alcool, funcţiona la parterul unui bloc situat la 5-6 metri de poarta de intrare a Liceului Emil Botta, pe baza autorizaţiei de funcţionare vizată pe anul în curs de către Primăria Adjud. În autorizaţia de funcţionare se menţiona ca obiect de activitate ?comerţ cu amănuntul în magazine nespecificate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi, tutun?.

Licee mari din Capitală, amendate de ANPC
În ceea ce priveşte comercializarea de produse alimentare nerecomandate copiilor, contrar prevederilor Ordinului Ministrului Sanatatii pentru aprobarea listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor, dar şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi, în chioşcul din incinta Colegiului National Mihai Viteazul din Bucureşti erau expuse la vânzare băuturi răcoritoare carbogazoase ca Fanta, Coca Cola, precum şi chipsuri.

Apoi, inspectorii ANPC au constatat abateri legate şi de comercializarea produselor data valabilităţii expirată, pe care le-au amendat în Oradea, la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul , unde au găsit cremă de unt, smântână şi salată de icre expirate si comercializate de un magazin situat pe aleea spre liceu, dar şi în Bucureşti, la un operator economic de lângă Colegiul Naţional Cantemir Vodă, unde au observat produse de panificaţie expirate, dar care totuşi erau comercializate.

Conform comunicatului ANPC remis către Antena3.ro, 43% dintre operatorii economici controlaţi comercializau produse alimentare la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind etichetarea alimentelor. Astfel, operatorul economic din incinta Colegiului Naţional Ion Creangă din Bucureşti comercializa sandviciuri fără să menţioneze pe ambalaj prezenţa alergenilor, iar ouăle utilizate la obţinerea şniţelelor de pui nu erau incluse în lista ingredientelor.

Printre alte abateri, comisarii au amendat şi faptul că operatorii economici din incinta şi din apropierea şcolilor şi liceelor nu au afişau preţurile corespunzător şi că nu au afişat actele care atestă leaglitatea operatorului respectiv.

Paula Safta, Antena3.ro



×
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close