Antena 3 CNN Actualitate Liderii secuimii s-au plâns la Iohannis de abuzurile DNA

Liderii secuimii s-au plâns la Iohannis de abuzurile DNA

Liderii secuimii s-au plâns la Iohannis de abuzurile DNA
Sursa foto: Foto: presidency.ro
18 Iul 2017   •   16:40

Aleşii din Harghita şi Covasna s-au plâns lui Klaus Iohannis că sunt abuzaţi de procurorii DNA.

Au venit şi cu exemple concrete: un primar a fost arestat pentru că şi-a permis să încerce să se apere în dosarul deschis de anchetatorii anti-corupţie.

„Nu suntem copiii vitregi ai României”, i-au spus aleşii locali preşedintelui. Aceasta a încercat să îi calmeze şi le-a transmis că probleme sunt peste tot în ţară

Fostul primar din Gheorghieni ar fi unul dintre aleşii locali care au fost trataţi incorect de către DNA. O spune chiar cel care i-a urmat la cârma oraşului. Aflat sub control judiciar, fostul edil şi-a sunat secretara să îi facă rost de înregistrarea unei ședințe a consiliului local, care ar fi arătat faptul că procurorii DNA nu au dreptate şi îl acuză fără justificare.

„Ne frământă foarte mult, e foarte greu să atragem investiții într o zonă unde liderii sunt luați pentru astfel de lucruri, secretara este trimisă în judecată pentru că a comis o eroare a făcut delapidare cu o casetă care valorează cam 3, 4 lei”, a declarat fostul primar din Gheorghieni, Nagy Zoltan.

Aleşii locali susţin că sunt stigmatizaţi, mai ales că fac parte dintr-o zonă care nu este văzută cu ochi buni de la Bucureşti. Se plâng că sunt vânaţi de DNA, deşi primăriile pe care le conduc nu au aşa multe fonduri de la bugetul statului.

„Stimate domnule președinte, am dori să nu ne mai simțim copiii vitregi ai statului român. Noi credem că și noi secuii vom avea o parte însemnată, o parte dreaptă în viitorul României”, a declarat președintele CJ Harghita

Exemplul concret pe care primarii i l-au prezentat lui Iohannis ca să demonstreze marginalizarea a fost cel referitor la Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.
Iohannis a ascultat calm toate plângerile oficialilor din Harghita şi Covansa. A evitat totuşi să le ofere acestora soluţii concrete.

„Sa nu creadă cineva că undeva în Romania toate probleme sunt rezolvate doar aici au rămas nerezolvate. Situații complicate nerezolvate sunt peste tot și de asta e bine să punem umărul să le rezolvăm”, a declarat președintele Iohannis.

×
Subiecte în articol: 100 de minute Klaus Iohannis
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu a anunţat că nu se retrage din cursă
x close