Antena 3 CNN Actualitate Liderul CNSLR-Frăţia: Bugetarii să oprească lucrul în semn de solidaritate cu protestatarii

Liderul CNSLR-Frăţia: Bugetarii să oprească lucrul în semn de solidaritate cu protestatarii

Liderul CNSLR-Frăţia: Bugetarii să oprească lucrul în semn de solidaritate cu protestatarii
Sursa foto: Foto: Intact Images
27 Oct 2010   •   14:28

Toţi bugetarii ar trebui să oprească lucrul în semn de solidaritate cu manifestanţii din Capitală, este de părere liderul CNSLR-Frăţia, Marius Petcu. Acesta i-a atenţionat pe parlamentari să aibă grijă cum votează moţiunea de cenzură, pentru că protestatarii se vor întoarce acasă, dar nu îi vor ierta, informează Mediafax.

"Sunt milioane de oameni acasă, pe lângă zecile de mii din Piaţa Constituţiei, care aşteaptă de la voi, domnilor parlamentari, un rezultat pozitiv: jos Guvernul", le-a spus Petcu senatorilor şi deputaţilor, de la tribuna amenajată în Piaţa Constituţiei.

Potrivit vicepreşedintelui "Cartel Alfa", Liviu Apostoiu, sindicaliştii sunt uniţi şi nimic nu îi mai determină să dea înapoi. "Parlamentarii trebuie să se teamă de noi, ei nu mai sunt ai noştri. Să le fie ruşine, să plece, să ne lase. Preşedintele nu ne mai reprezintă, nu mai este al nostru, să plece. Este mitingul sindicatelor, suntem toate confederaţiile, suntem uniţi şi nimic nu ne va mai da înapoi. Nu mai vrem dictatură", a declarat Apostoiu.

Vicepreşedintele "Cartel Alfa" a invitat-o pe Roberta Anastase să vină în Piaţa Constituţiei şi să numere câţi protestatari sunt.

Manifestanţii urmăresc dezbaterea din Parlament de pe două monitoare amplasate în Piaţa Constituţiei.

Dezbaterea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Boc a început în jurul orei 11.30. Parlamentarii au venit în număr mare la dezbatere, aşa cum au anunţat că vor face. Şedinţa va fi una lungă şi va putea dura până la 5-6 ore.

 

×
Subiecte în articol: protest Piata Constitutiei bugetari
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close