Antena 3 CNN Actualitate Limba română s-ar putea schimba pentru exprimarea neutră de gen. Noile formulări de limbaj incluziv

Limba română s-ar putea schimba pentru exprimarea neutră de gen. Noile formulări de limbaj incluziv

Românii ar putea vorbi diferit după ce un grup de activiști au propus să se schimbe limba română pentru persoanele non-binare.

de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Mar 2024   •   11:35

Mai multe grupuri de activişti pentru drepturile persoanelor non-binare au venit cu o propunere pentru un limbaj incluziv. Adică o soluţie lingvistică prin care să fie înlăturată distincţia masculin-feminin, "o formă neutră de gen în limba română" ca lucrurile să fie corecte pentru cei care se identifică în afara genurilor masculin sau feminin, a scris revista CUTRA.

Soluţia pe care o propun activiștii este să se adauge terminaţia "X" la substantive, adjective sau pronume. Forma neutră de gen cu terminația în X.

"Prietenx, prietenxii, prietenxlor. Putem învăţa unx de la altx." Așa ar urma să sune limba română. Apar nenumărate probleme. Se întreabă chiar cei care promovează această schimbare: "Se pune "x"-ul după forma masculină sau feminină a cuvântului? Cum se formează pluralul?

Cum se articulează corect substantivele?" Cineva spune apoi ca apare alt pericol: "dacă punem un X mereu la rădăcina masculină, cumva se creează un alt "neutru" masculin. Iar în limba română masculinul e deja considerat neutru, din cauza patriarhatului care există în societate și este recreat prin limbaj." Numai probleme." Nu e bine deci ca masculinul sa fie acoperitor, generalist, să acopere toate genurile.

Se mai spune în articol că "X"-ul poate să reprezinte un proiect comunitar de co-creare a limbajului, dincolo de a aplica ce e "corect" și "greșit".

Limba română este o limbă care marchează genul. O astfel de modificare la nivelul desinențelor ar presupune niște schimbări uriașe. Chiar cei care militează pentru asta recunosc că a scrie și a vorbi fără a marca genul implică un efort considerabil.

 

×
Subiecte în articol: limba romana
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close