Antena 3 CNN Actualitate Lista completă a monarhilor europeni care vor participa la funeraliile Reginei Ana

Lista completă a monarhilor europeni care vor participa la funeraliile Reginei Ana

Lista completă a monarhilor europeni care vor participa la funeraliile Reginei Ana
Sursa foto: Foto: Agerpres
11 Aug 2016   •   20:47

Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I a transmis lista personalităților regale care și-au anunțat participarea la funeraliile Reginei Ana.

La funeraliile Majestății Sale Defuncte Regina Ana a României și-au anunțat prezența, până în acest moment, membri ai Familiilor Imperiale ale Rusiei, Austriei și Germaniei, ai Familiilor Regale ale Olandei, Belgiei, de Luxemburg, de Baden, de Württemberg și de Bourbon-Parma, precum și ai Familiilor Princiare de Ligne, de Hohenberg și de Schaumburg-Lippe, se arată într-un comunicat.

Vor lua parte la funeralii:

  • Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei
  • Alteţa Sa Imperială şi Regală Principesa Maria Astrid de Luxemburg, Arhiducesă a Austriei
  • Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Cristian al Austriei
  • Alteţa Sa Regală Maximilian, Mare Duce de Baden
  • Alteţa Sa Imperială şi Regală Principele Georg Friedrich al Prusiei
  • Alteţa Sa Imperială Marea Ducesă Maria a Rusiei
  • Alteţa Sa Regală Principele Carlos de Bourbon, Duce de Parma, care va reprezenta și Familia Regală a Olandei
  • Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Martin al Austriei
  • Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Dominic al Austriei
  • Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei şi soţul său, Baronul Hans von Holzhausen
  • Alteţa Sa Regală Principele Eberhard de Württemberg
  • Alteţa Sa Serenisimă Principesa Anne de Ligne
  • Alteţa Sa Serenisimă Anita de Hohenberg
  • Contele Andreas de Bardeau
  • Alteţa Sa Serenisimă Principesa Eleonore de Schaumburg-Lippe
  • Alteţa Sa Serenisimă Tatiana Radzvill, doamna Fruchaud
  • Dr. John Fruchaud.

 

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close