Antena 3 CNN Actualitate Locale 5.000 de oameni au aşteptat ore în şir să ajungă la moaştele Sfintei Parascheva

5.000 de oameni au aşteptat ore în şir să ajungă la moaştele Sfintei Parascheva

Mii de credincioşi au aşteptat azi-noapte să se închine la moaştele Sfintei Parashceva. Peste 22.000 de mii de oameni au trecut până acum pe la raclă, iar 49 dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale. Jertfa aşteptării a venit însă la final, cu bucuria împlinării de a se închina la sfintele moaşte.

5.000 de oameni au aşteptat ore în şir să ajungă la moaştele Sfintei Parascheva
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Paul Ciurari    |    09 Oct 2022   •   09:14

Update:

40 de mii de oameni au stat la coadă pentru a se închina, în primele 24 de ore ale celui mai mare pelerinaj din ţară.

72 dintre enoriaşi au avut nevoie de îngrijiri medicale. 

Ştirea iniţială:

Peste 5.000 de enoroaşi au rămas peste noapte în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi.

Credincioşii s-au rugat pentru sănătatea lor şi a familiei, dar şi pentru toţi românii. 

În prima zi de pelerinaj, aproape 22.000 de credincioşi au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Momentele tensionate nu au întârziat să apară.  

Este primul an fără restricţii la pelerinajul de Sfânta Parascheva.

Aproape 300.000 de credincioşi, atât din ţară cât şi din străinătate sunt aşteptaţi la raclă.

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva - 2022 Program 9-16 octombrie


Duminică, 9 octombrie 2022

    • Orele 6.30-11.30 – Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie arhierească şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
    • Orele 16.00-18.00 – Ceasul 9, Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
    • Orele 19.00-20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor”: Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț (se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă – Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană)


Luni, 10 octombrie 2022

    • Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
    • Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
    • Orele 19.00-23.00 – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Simeon Noul Teolog şi a Sfântului Grigorie Palama

Marți, 11 octombrie 2022 

    • Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, Ceasurile, Utrenia, Sfânta Liturghie, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
    • Ora 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
    • Ora 18.00 – Prezentarea volumului de Canoane închinate Sfintei Cuvioase Parascheva, publicat de Editura Doxologia. Prezintă pr. prof. dr. Dragoș Bahrim și lect. dr. Adrian Sârbu. Canoanele din volum vor fi interpretate de Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” Iași, dirijor arhid. prof. Mihai Ursache.
Evenimentul are loc la Librăria „Doxologia”
    • Orele 19.00-23.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț 


Miercuri, 12 octombrie 2022

    • Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, Ceasurile şi Sfânta Liturghie, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
    • Ora 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
    • Orele 19.00-23.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Apostol Andrei 


 Joi, 13 octombrie 2022

    • Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
    • Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
    • Ora 19.00 – Concert Accapela (în Catedrala Mitropolitană)
    • Orele 21.00-00.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfintei Cuvioase Parascheva, unită cu a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț
    • Orele 0.00-2.00 – Sfânta Liturghie arhierească


Vineri, 14 octombrie 2022

    • Orele 7.00-9.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare
    • Orele 9.00-12.30 – Sfânta Liturghie arhierească
(pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt)
    • Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
    • Orele 19.00-23.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi a Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv

 

Sâmbătă, 15 octombrie 2022

    • Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească; Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
    • Orele 16.00-18.30 – Ceasul 9, Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva


Duminică, 16 octombrie 2022

    • Orele 6.30-12.00 – Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
    • Orele 15.30-18.00 – Ceasul 9, Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului şi Paraclisul Sfintei Cuvioase Parasche

×
Subiecte în articol: Sfânta Parascheva pelerinaj Iași moaste
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close