Antena 3 CNN Actualitate Locale A fost tratat pentru insolaţie, dar a mai trăit doar câteva ore. Ce avea de fapt

A fost tratat pentru insolaţie, dar a mai trăit doar câteva ore. Ce avea de fapt

A fost tratat pentru insolaţie, dar a mai trăit doar câteva ore. Ce avea de fapt
de S.T.    |    08 Aug 2017   •   09:18

A fost tratat pentru insolaţie şi a murit de infecţie pulmonară. La doar 33 de ani, un pacient din Sălaj a făcut, în 24 de ore, trei drumuri între două spitale.

Ștefan Roman a cerut ajutorul medicilor din Jibou, dar l-au trimis acasă cu tratament pentru insolaţie.

Când tânărul a revenit în stare gravă la urgenţe, l-au transferat, la insistenţele familiei, la Zalău. Acolo a mai trăit două ore.

Familia îi acuză acum pe doctori de neglijenţă.

„Doctorul care a fost de gardă nu crede că e nimic grav ca să-i dea un bilet de trimitere. Că, dacă a scuipat sânge, a spus că e normal. Au spus că de la răceală nu se dă bilet de trimitere”, a povestit o rudă a bărbatului, pentru observator.tv.

Medicii l-au spus lui Ștefan Roman că are insolație și i-au prescris un tratament pe care să-i ia acasă. Duminică, a mers din nou la spitalul din Jibou pentru că nu mai putut suporta durerile.

Medicii l-au transferat, la insistențele rudelor, la Spitalul Județean Zalău. Tânărul a murit, la doar două ore de la internare.

×
Subiecte în articol: infectie pacient Salaj spital
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close